„Metrorex informează că astăzi, 17.06.2023, în jurul orei 16:47, în stația de metrou Eroii Revoluției, un călător a căzut în calea de rulare”, a anunțat compania.
Circulația trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă între Piața Sudului și Tineretului pe un singur fir.
„Personalul Metrorex împreună cu organele abilitate verifică în continuare calea de rulare pentru a se asigura că nicio o persoană nu se află în această arie și nu este pusă în pericol. La acest moment nu a fost găsită persoana care a intrat în calea de rulare la Eroii Revoluției”, a transmis Metrorex.
Metrorex a anunțat că circulația trenurilor a fost reluată în condiții normale începând ora 17.50.