Jurnalul.ro Ştiri Observator ALERTĂ - Regele Mihai trebuie să plătească 1 milion de euro statului român

ALERTĂ - Regele Mihai trebuie să plătească 1 milion de euro statului român

Judecătorii Curții de Apel Bucureşti au respins contestația făcută de Casa Regală în privința sumei de 1 milion de euro pe care ar trebui să o plătească la ANAF, anunță Antena 3.

Regele Mihai a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti prin care contesta obligaţiile fiscale către bugetul de stat.

"Respinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea ca neîntemeiată. Dispune restituirea cauţiunii consemnate în cuantum de 18.277,88 lei, conform recipisei de consemnare CEC Bank nr. 4207015/1 din data de 31.03.2016. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată public prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.06.2016", se arată în minuta CAB.

În luna mai, ANAF a publicat lista cu datoriile fiscale ale persoanelor fizice, printre acestea regăsindu-se şi regele Mihai, cu datorii totale la bugetul de stat de 4,107 milioane lei, din care 1,999 milioane lei obligaţii fiscale principale şi 2,108 milioane lei obligaţii fiscale accesorii.

Ulterior, biroul de presă al regelui Mihai anunţa că obligaţiile fiscale restante ale acestuia au fost contestate, o procedură judiciară fiind în curs de desfăşurare.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri