Jurnalul.ro Ştiri Externe Alertă! România îl recunoaște pe Juan Guaido ca președinte al Venezuelei

Alertă! România îl recunoaște pe Juan Guaido ca președinte al Venezuelei

Preşedintele Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României şi ca reprezentant al ţării în plan extern, în conformitate cu prevederile constituţionale, a decis recunoaşterea lui Juan Guaido în calitatea de preşedinte interimar al Venezuelei, a informat, vineri, Administraţia Prezidenţială.
Decizia preşedintelui României, arată sursa citată, a fost luată "în urma analizării atente a situaţiei, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic şi juridic şi în contextul în care majoritatea statelor membre UE şi o serie de aliaţi şi parteneri importanţi ai ţării noastre din spaţiul euro-atlantic au recunoscut legitimitatea preşedintelui interimar Juan Guaido".
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis consideră că, "îndeosebi în contextul în care ţara noastră exercită Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi ţinând cont de dinamica crescută a evoluţiilor internaţionale, România trebuie să aibă în dosarele de politică externă reacţii rapide, bine fundamentate şi ferme, în acord cu priorităţile majore de politică externă pe care le-a urmărit consecvent pe termen lung".
Sursa citată menţionează că a solicitat încă de luni, imediat după reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre UE (tip Gymnich) de la Bucureşti, "transmiterea, în regim de urgenţă, către Administraţia Prezidenţială a unor elemente de evaluare cu privire la acest subiect şi a unei propuneri clare de poziţionare a României, inclusiv din perspectivă politico-diplomatică şi juridică, cu privire la posibilitatea recunoaşterii lui Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei, respectiv a legitimităţii acţiunilor sale şi ale Adunării Naţionale".
În cursul dimineţii de vineri, Administraţia Prezidenţială a primit Memorandumul MAE cu tema "Poziţia României cu privire la situaţia din Venezuela", avizat de către prim-ministru. Acest document, care prevedea, printre altele, propunerea de recunoaştere a preşedintelui Adunării Naţionale, Juan Guaido, drept preşedinte interimar al Venezuelei, a fost aprobat imediat de către preşedintele Iohannis, precizează sursa citată. 

AGERPRES

Subiecte în articol: Juan Guaido klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri