Jurnalul.ro Sport Sporturi Judoka Alex Creț a trecut în optimile de finală la Paris 2024

Judoka Alex Creț a trecut în optimile de finală la Paris 2024

de Redacția Jurnalul    |   

Judoka român Alex Creț a reuși miercuri să obțină calificarea în optimile de finală ale categorie de -90 kg în competiția masculină de la Jocurile Olimpice. Creț l-a învins în șaisprezecmile de finală pe maghiarul Krisztian Toth, după un meci decis în prelungiri la punctul de aur.

Alex Creț a fost mai activ pe toată durata primelor 4 minute de luptă, în care a primit o penalizare „shido”, pentru noncombativitate. Adversarul său a primit însă două avertismente, pentru atac fals și pentru noncombativitate.

Deoarece, după cele patru minute de luptă, niciunul din judoka nu a punctat, meciul a trecut în prelungiri, decizia urmând a fi luată la punctul de aur.

Alex Creț a luptta inteligent, a atacat de mai multe ori și l-a pus pe adversar în situația de a primi un al treilea avertisment, pentru noncombativitate, care i-a adus și eliminarea.

Alex Creț luptă tot miercuri, în optimile de finală, pentru un loc în sferturi, cu brazilianul Rafael Macedo.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Alex Creț paris 2024
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri