Jurnalul.ro Sport Sporturi Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimi la Turneul de la Rabat

Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimi la Turneul de la Rabat

Alexandra Dulgheru, locul 176 WTA, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului “Grand Prix De SAR La Princesse Lalla Meryem” din Rabat, după ce a obţinut o victorie entuziasmantă în faţa jucătoarei din Ungaria şi favoritei numărul 4 a competiţiei, Timea Baboş, locul 41 WTA. Sportiva noastră a salvat de-a lungul partidei şi două mingi de meci ale adversarei.

Partida a durat 2 ore şi 58 de minute şi a reprezentat o luptă crâncenă din partea ambelor jucătoare care au pus toată energia în loviturile lor, dar care s-a terminat cum speram, în favoarea reprezentantei noastre, scor 2-6, 7-6 (7), 7-5. Dulgheru a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor de sportiva franceză Fiona Ferro, locul 264 mondial, scor 6-1, 6-4, după o oră şi 12 minute. Deşi a fost învinsă, Alexandra a mai primit o şansă: a acces, în urma retragerii de ultim moment a jucătoarei din Franţa, Pauline Parmentier, pe tabloul principal la Rabat.

După o aşa victorie, Alexandra Dulgheru se poate gândi serios la fazele superioare ale turneului din Rabat. În optimi o va întâlni pe deţinătoarea unui wild card, jucătoarea din Ucraina şi locul 260 WTA, Katarina Zavatska. Aceasta va fi prima lor întâlnire, scrie Fanatik.

Subiecte în articol: alexandra dulgheru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri