Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Circa o mie de cadre medicale s-au înscris să plece voluntar în Turcia

Rafila: Circa o mie de cadre medicale s-au înscris să plece voluntar în Turcia

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că circa o mie de cadre medicale au răspuns apelului făcut de minister și s-au înscrie voluntar pentru o eventuală plecare în Turcia, afectată de cutremur.

„Circa o mie de cadre medicale din diverse specialități, atât medici, cât și asistenți medicali, s-au înscris. Secretarul de stat responsabil pentru asistența medicală a verificat permanent acest liste astfel încât să putem să fim capabili să facem echipe medicale care să se poată deplasa în teren și care să fie operative din punct de vedere al specialităților, să aibă chirurg, să aibă anestezist. Ținem legătura cu Ambasada Turciei în României și înțelegerea cu dânșii a fost că aceste echipe să fie pregătite, dar numai în cazul solicitării de către autoritățile turce, care trebuie să asigure un suport logistic și siguranța acestor echipe”, a declarat Alexandru Rafila.

Conform acestuia, până în momentul de față nu au existat astfel de solicitări.

El a anunțat că a fost făcută o inventariere a posibilității de a interna pacienți cu politraumă în spitale din România, mai ales din regiunea Bucureștiului.

„O situație de la colegii noștri, de la spitale de urgență: câteva zeci de persoane care sunt politraumatizate pot fi tratate în România”, a adăugat Rafila.

Acesta a mai spus că la Unifrarm se strâng materiale sanitare, mai ales medicamente, donate de diverse companii.

„Am luat legătura cu ambasadorul României la Damasc și o să organizăm cât de curând un transport al acestor materiale”, a precizat ministrul Sănătății.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: alexandru rafila voluntari turcia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri