Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila dă asigurări că vor fi medicamente în farmacii și spitale. Sunt probleme cu penicilinele

Rafila dă asigurări că vor fi medicamente în farmacii și spitale. Sunt probleme cu penicilinele

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a avut o întâlnire, luni, cu producătorii de medicamente, și a spus că nu sunt probleme cu asigurarea medicamentelor pentru viroze. Există însă întârzieri importante în livrarea materiei prime din China pentru peniciline.

Ministrul Alexandru Rafila a spus, într-o conferință de presă, că a primit asigurări că vor fi medicamente în această perioadă în care suntem în alertă epidemică.

„În perioada următoare sunt disponibile imediat pe piață produse care conțin ibuprofen și produsele care conțin paracetamol, inclusiv variante pediatrice. Nu sunt probleme în aprovizionare. De asemenea, sunt suficiente cantități de cefalosporite, categorii de cefalosporine care se administrează mai ales în cazul suprainfecțiilor bacteriene care pot să survină după infecții virale. De asemenea, am identificat la unul dintre producătorii de generice cantități suplimentare de oseltamivir. Este substanța antivirală care este cunoscută comercial sub numele de Tamiflu, dar și medicamentul generic are exact același rezultat”, a spus ministrul Sănătății, după întâlnirea cu producătorii de medicamente.

Aceștia i-au dat ministrului Rafila asigurări privind disponibilitatea medicamentelor, dar și privind faptul că în această perioadă transmit către firmele de distribuție toate categoriile de medicamente care sunt solicitate astfel încât să nu existe lipsa acestor categorii de medicamente din farmacii și în unitățile sanitare, astfel încât tratamentele din spitale care tratează pacienții cu patologie virală sau infecțioasă respiratorie să poată fi asigurate.

„Singura problemă legată de o anumită discontinuitate care nu este generată decât de o creștere exponențială dacă se poate spune așa a consumului, ci de întârzieri importante în livrarea materiei prime din China și mai mulți dintre producători au menționat exact aceeași situație, similară. Este vorba de unele peniciline și de penicilină cu administrare orală sau în mai mică măsură, dar sunt și acolo anumite probleme, legate de amoxicilină sau de combinații ale amoxicilinei. Speră să o poată rezolva până la sfârșitul acestei luni, dar o anumită întârziere a apariției pe piață este din cauza livrărilor întârziate din China, care în contextul actual, pandemic, a îngreunat foarte mult livrările de materie primă”, a mai spus Rafila.

Maarți, ministrul Alexandru Rafila se va întâlni și cu distribuitorii de medicamente pentru a avea o politică coerentă care să includă profesioniștii din sănătate, producătorii de medicamente, distribuitorii de medicamente, astfel încât perioada de alertă epidemică să poată fi traversată cu bine.

De asemenea, până la finalul săptămânii, Ministerul Sănătății așteaptă răspunsul din partea Comisiei Europene în ceea ce privește ordinul de limitare a exporturilor pentru câteva dintre produsele care fac obiectul unor discontinuități pe piața de medicamente din România.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: alexandru rafila medicamente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri