Jurnalul.ro Ştiri Social Alexia s-a întors acasă. Primele declarații ale adolescentei căreia i-au fost puse la loc brațele amputate în accidentul de la Pașcani

Alexia s-a întors acasă. Primele declarații ale adolescentei căreia i-au fost puse la loc brațele amputate în accidentul de la Pașcani

de Redacția Jurnalul    |   

Alexia, adolescenta de 15 ani căreia i-au fost puse la loc brațele amputate în accidentul rutier la Pașcani, a fost externată sâmbătă de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași și își va petrece sărbătorile alături de familie.

„Alexia merge acasă. Astăzi a fost externată de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfanta Maria Iași și va putea petrece sărbătorile alături de familie”, a scris Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, pe Facebook

„Suntem cu toții fericiți că azi Alexia, fetița căreia i-au fost replantate brațele a putut pleca acasă fericită la familia ei. După un număr de 7 intervenții chirurgicale, cumulând mai bine de 50 de ore, echipa noastră a realizat singura replantare bilaterala de brațe raportată la nivelul Europei vreodată, și a doua din lume”, a scris pe rețeaua de socializare și medicul Sidonia Susanu, coordonator al Compartimentului de Chirurgie Plastică și Reconstructuctvă în cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași.

Adolescenta spune că are încredere că o să fie bine și că își va reveni cât mai repede.

Sunt foarte fericită că am ajuns cu bine până acum și sunt sigură că și în continuare o să fie tot cu bine și o să-mi revin cât mai repede și cât mai bine. Doamne ajută să fiu bine, să fiu alături de cei dragi și abia aștept să-mi văd prietenii. Am emoții și știu că acasă să fie oricum cel mai bine.

Ce a trecut... a fost. Acum trebuie să văd ce va fi și trebuie să am o gândire pozitivă ca să trec peste astea cu bine.

Îmi place să cânt, să dansez, îmi doresc să fac o carieră din asta și să încurajez lumea prin muzică, să se simtă în cuvinte, în piese și să se poată regăsi lumea”, a spus Alexia, care mai afirmă că mama sa i-a fost alături iar medicii i-au devenit prieteni. 

”M-am înțeles foarte bine și am avut cea mai mare încredere în ei și încă am de fiecare dată când intra câte un doctor sau oricine, mă simțeam în siguranță. Sunt foarte fericită că am ajuns cu bine până acum și sunt sigură că și în continuare o să fie tot cu bine și o să-mi revin cât mai repede și cât mai bine. Doamne ajută să fiu bine, să fiu alături de cei dragi și abia aștept să-mi văd prietenii. Am emoții și știu că acasă să fie oricum cel mai bine".

Fetița în vârstă de 15 ani a fost victima unui accident rutier grav, produs în Pașcani. Un autocar cu 35 de persoane s-a răsturnat, iar 10 pasageri au avut nevoie de ingrijiri medicale. Au fost transportate la spital 25 de persoane, din care două victime au ajuns la Spitalul de Copii „Sf Maria” Iași. 15 călători aveau vârste cuprinse între 14-17 ani.

Primele declarații ale Alexiei

Fetița în vârstă de 15 ani a ajuns la spital în Iași cu una dintre mâini amputate, iar cealaltă devascularizată.

Subiecte în articol: brate amputate alexia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri