Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Alimentele cu cele mai puține calorii

Alimentele cu cele mai puține calorii

de Andreea Tiron    |   

În lupta cu caloriile pe care unii dintre noi o ducem zilnic, deși sunt voci care ne spun mai degrabă să fim atenți la indicii glicemici ai mâncărurilor, nu doar la calorii, sunt o serie de alimente care ne vin în ajutor. Cum? Ne hrănesc fără să pună presiune pe organism!

Nu, nu este vorba de sucuri carbogazoase cu multă reclamă, ci mai ales de vegetale cu care am putea să pregătim în doar câteva minute o salată și să ne satisfacem pofta de mâncare rapid. Potrivit cumvaplace.ro, nu trebuie decât să le includem săptămânal pe lista de cumpărături pentru a fi sigur că atunci când vrem să ronțăim ceva, avem la îndemână opțiuni sănătoase. Oricum, primăvara este recomandat să mâncăm verde!

  • Nici salata verde nu vine cu prea multe surprize la capitolul calorii. O ceașcă întreagă de salată verde, de orice fel, conține mai puțin de 10 calorii. Sunt în mare parte apă, ceea ce explică lipsa de calorii și, de asemenea, motivul pentru care salata verde are calități hidratante.
  • Spanacul este excelent pentru salate, sandvișuri, wrapuri, omlete și multe altele! O porție conține doar 7 calorii, dar asigură și necesarul zilnic de vitamine K, A și C.
  • O cană de rucola are doar 5 calorii. Rucola este, de asemenea, o sursă solidă de vitamina K, fibre și antioxidanți. De fapt, furnizează 100% din doza zilnică recomandată de vitamina K, care este bună pentru sănătatea oaselor.
  • Ridichile roșii  sunt vedete primăvara și nu degeaba. În medicina populară indiană, ridichea este folosită ca remediu natural pentru tratamentul multor boli. Și în Grecia și Roma antice erau folosite și în scop medicinal. O porție are doar 16 calorii, oferind în același timp numeroase vitamine, minerale și antioxidanți.
  • Despre castraveți probabil că știm deja că fiind într-o proporție covârșitoare apă, au puține calorii. Mai exact 16, la o porție, aproximativ o cană. De asemenea, conțin vitaminele K, C și B, așa că asigurați-vă că tăiați câteva felii data viitoare când mâncați o salată de crudități.
  • Roșiile sunt ele vedete verii, dar nu-s de lepădat nici acum. O roșie suculentă, de mărime medie, totalizează doar 22 de calorii. Sau, dacă ești un fan al roșiilor cherry, poți avea o cană întreagă pentru aceeași cantitate de calorii. 
  • Ardeiul gras – verde, galben, roșu, portocaliu – este considerat un ardei dulce, dar asta nu se reflectă în calorii. Un ardei gras de mărime medie are doar aproximativ 30 de calorii. În mod surprinzător, acești ardei dulci sunt, de asemenea, plini de vitamina C, cu peste 100% din valoarea zilnică recomandată într-un singur ardei.
  • Broccoli, deși plin de fibre, vitamina C, vitamina K și numeroși antioxidanți, este sărac în calorii. O porție conține doar 31 de calorii, așa că nu-l ignorați! La fel și conopida, care tinde să cucerească noi teritorii, deși era un fel de cenușăreasă pentru mulți care se plângeau de mirosul acesteia la fiert, de exemplu. Ei bine, nu e nevoie să o fierbeți… puteți să o coaceți la cuptor iar o secțiune feliată poate înlocui cu mult succes un blat de pizza, de exemplu. Este plină de fibre și antioxidanți și conține doar 27 de calorii pe porție!
  • Varza este o soluție la îndemână pentru o masă cu conținut și puține calorii. O porție – indiferent dacă este pentru salate, sandvișuri, garnituri (cum ar fi salata de varză) sau în mâncare – conține aproximativ 18 calorii. 
  • Sparanghelul nu este foarte popular la noi, dar poate ar merita o încercare.  O porție înseamnă doar 20 de calorii, dar conține și 2 grame de fibre, 2 grame de proteine și jumătate din necesarul zilnic de vitamina K. E ușor de pregătit la grill și poate fi mâncat chiar și fără ulei de măsline și parmezan sau ouă, așa cum îl preferă cei mai mulți.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: alimente calorii dieta indice glicemic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri