"În România sunt femei în funcţii politice înalte. Însă ne-am bătut în Parlament pentru ca legile importante să treacă. O serie de legi importante iniţiate de noi au trecut de Parlament - asta arată cât este de importantă o prezenţă feminină în Parlament - pentru că aduce perspectiva de gen. Dar - dacă am fi fost mai multe, probabil bilanţul ar fi fost mai bun, ar fi fost rezolvate mai multe probleme ale femeilor, copiilor, implicit ale familiilor şi societăţii", a spus Alina Gorghiu, în cadrul Şcolii politice de vară a Organizaţiei Femeilor Liberale.
Ea a punctat că Guvernul este pe punctul de a demara proiectul-pilot privind brăţările electronice pentru agresori.
Alina Gorghiu a menţionat că Senatul a adoptat anul aceasta o propunere legislativă care majorează vârsta consimţământului sexual la 15 ani. Ea a precizat că iniţiativa incriminează distinct infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor.
Preşedintele interimar al Senatului a salutat adoptarea de către Guvern, săptămâna aceasta, a hotărârii referitoare la fertilizarea in vitro.
Alina Gorghiu a amintit că vara aceasta Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru introducerea tichetelor de 2.000 de lei pentru nou-născuţi acordate mamelor aflate în risc de sărăcie, celor minore, singure şi femeilor ucrainene care au fugit de război şi au dat naştere într-o altă ţară. Ea şi-a exprimat speranţa că această măsură va fi extinsă pentru a include mamele cu nou-născuţi având venitul mai mic sau egal cu salariul minim pe economie.
Alina Gorghiu a punctat că s-a numărat printre iniţiatorii legii ce stabileşte că beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, în vârstă de peste 18 ani, asiguratul care, cu acordul bolnavului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist.
Ea a amintit că săptămâna aceasta a trecut de Senat o altă propunere legislativă cu iniţiatori din partea PNL ce prevede sprijin pentru asistenţa de recuperare/reabilitare pentru persoanele cu handicap care primesc dreptul la şase tichete pentru terapia pe bază de sport.
În ceea ce priveşte legile educaţiei, Alina Gorghiu a opinat că este foarte important că va fi legiferată educaţia timpurie ca sistem integrat format din învăţământul ante-preşcolar şi preşcolar. "Creşele vor face parte din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar şi oferă copiilor ante-preşcolari cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani servicii integrate de educaţie, îngrijire şi supraveghere", a afirmat preşedintele interimar al Senatului.
Ea este de părere că un proiect iniţiat de PNL reprezintă "soluţia optimă" pentru a ameliora reprezentarea politică a femeilor. "Nu este vorba că pledez pentru propria lege ... dar aceasta a fost soluţia în multe ţări. Este la Camera Deputaţilor. Legarea subvenţiei partidelor politice de numărul de femei alese în Parlament. Este normal şi legitim ca partidele să se reformeze, dacă vor să primească această subvenţie. Tocmai a trecut de Senat săptămâna aceasta iniţiativă legislativă", a adăugat Alina Gorghiu.