Mai bine zis, îi înțeleg uimirea cu care a luat cunoștință de faptul că ministrul a considerat că ora la care a fost sunat ca fiind nepotrivită pentru o discuție. Dar, de aici și până la a-i închide telefonul în nas interlocutorului, e ceva distanță. Măsurabilă nu neapărat în metri sau de minute, ci direct în niște ani de- acasă…
Sunt, însă, câteva lucruri de care colega noastră ar trebuie să țină seama atunci când apreciază ieșirea demnitarului Vlad Alexandrescu. În primul rând, cum a putut ea crede că domnul ministru îi va da relații despre motivele care au stat la baza deciziei de a numi o persoană intens controversată, Corina Șuteu, în funcția de secretar de stat, dacă același domn ministru nu și-a putut găsi un minut-două pentru o discuție directă în care să îi spună lui Bogdan Stanoevici care au fost motivele pentru care a decis să nu îl mai păstreze în echipa de conducere. Situație în care demisul a aflat vestea de la șofer și de la șefa de cabinet.
În al doilea rând, trebuie ținut seama că ministrul Vlad Alexandrescu se afla la capătul unei zile în care, la ministerul pe care îl conduce ca tehnocrat, s-au făcut descinderi și percheziții în urma unor fapte care au fost comise direct sau cu ajutorul unor angajați de aici. Situație în care numai de o discuție despre controversata numire a Corinei Șuteu nu mai avea chef.
Cu atât mai mult cu cât doamna respectivă face parte dintr-o faimoasă elită spirituală, precum H.R. Patapievici,G. Liiceanu, M.R. Ungureanu ș.a.m.d. Personalități de anvergură pe care le-am regăsit sub numele de cod <<intelectualii lui Băsescu>>,dar și în arealul Institutului Cultural Român, sub directoratul aceluiași H R Patapievici. Mai mult, actualul ministru al culturii, Vlad Alexandrescu, a candidat, la alegerile din 2014, pentru un mandat de europarlamentar pe listele <<Forței Civice>>, partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Acum, dacă tot am vorbit despre selectul grup al <<intelectualilor lui Băsescu>>, atunci într-adevăr am putea spune că Oana Zamfir trebuie să zică <merci>> dacă a scăpat doar cu un telefon trântit și nu s-a ales cu o zicere mai pe șleau, tipică pentru repertoriul funestului mentor. Ceva de genul <<țigancă împuțită>> sau poate și mai și... Diferență de temperament și de educație la care a contribuit, fără îndoială, experiența diplomatică pe care a acumulat-o domnul Vlad Alexandrescu în calitate de ambasador la Luxemburg.
Ajungem, astfel, la un subiect foarte delicat pe care îmi este greu să îl ating, dar mă încumet, totuși, să fac asta având încredințarea că lecția de viață pe care o voi evoca va fi înțeleasă așa cum se cuvine. Este cunoscut faptul că ministrul Vlad Alexandrescu este nepot al eminentului cărturar Tudor Vianu.
Personalitate de prim rang a culturii române și, deopotrivă, mentor al multor generații, despre care ne-au rămas frumoase pilde de viață. Se povestește, între altele, că în perioada când G. Călinescu era supus unor mârșave atacuri ale proltekultiștilor gura lumii a scornit că și autorul <<Istoriei ideii de geniu>> s-ar fi putut asocia acestei campanii.
Temperament vulcanic, G. Călinescu s-ar fi ambalat și ar fi proferat niște cuvinte grele împotriva celui pe nedrept bănuit. Situație care, pe bună dreptate, l-a mâhnit pe ilustrul său confrate. Cum a reacționat Tudor Vianu? Exact așa după cum i-o cerea condiția sa intelectuală și morală, adică trimițându-i lui G. Călinescu o misivă în versuri care începea cu aceste vorbe: <<Așa mă știi, cu zâmbetul pe buze și cu pumnal sub togă?>>La această întâmplare m–am gândit atunci când am făcut vorbire despre acei <<ani de-acasă>> ai ministrului Vlad Alexandrescu.
Iar, dacă la cele de mai sus adăugăm și faptul că Oana Zamfir este primul ziarist român căruia un ministru îi trântește telefonul, în direct și la o oră de maximă audiență, atunci ar fi cazul ca distinsa noastră colegă trebuie să fie mândră de această calitate. Drept pentru care, în loc să pună la suflet urâta întâmplare, mai bine să-și zică în gând:<<alo, ați greșit ministrul!>>. Și, cu asta, să pună punct discuției.