Jurnalul.ro Timp liber Monden Alte două potenţiale moştenitoare ale lui Prince şi-au făcut apariţia

Alte două potenţiale moştenitoare ale lui Prince şi-au făcut apariţia

Două noi potenţiale moştenitoare ale lui Prince, care a murit în 21 aprilie, ţi-au făcut apariţia, iar administratorul care gestionează averea lăsată de cântăreţul american a anunţat miercuri că ar putea cere efectuarea unor teste ADN, transmite joi AFP.

Cele două femei afirmă că ar fi rude directe ale lui Duane Nelson, unul din cei cinci fraţi vitregi ai lui Prince. Acesta s-a ocupat un timp de securitatea vedetei, fiind apoi concediat. A murit în 2011. Prima din cele două noi potenţiale moştenitoare, Brianna Nelson, a declarat sub jurământ în faţa unui judecător din Minnesota că este singura fiică supravieţuitoare a lui Duane Nelson, fratele ei, Duane Nelson Jr fiind şi el mort. A doua pretendentă, Jeannine Halloran, afirmă că are o fiică de 11 ani cu Duane Nelson Jr, cei doi nefiind căsătoriţi. Un avocat a dezvăluit săptămâna trecută existenţa fiicei minore, însă a mărturisit că nu a reuşit să ia legătura cu mama ei, Jeannine Halloran.

Prince a murit brusc în 21 aprilie, la 57 de ani, nu a avut copii şi nu a lăsat testament. Averea îi este gestionată de un mandatar, în aşteptarea clarificării ordinii succesiunii artistului, care avea o soră şi cinci fraţi vitregi. Primul moştenitor necunoscut apărut după moartea lui este un deţinut de 39 de ani, care a afirmat săptămâna trecută că este fiul legendarului cântăreţ. Conform unui document judiciar, el a cerut efectuarea unor teste ADN pentru a-şi dovedi afirmaţia. Bărbatul, originar din Kansas City, susţine că mama lui ar fi avut o relaţie intimă neprotejată cu Prince în 1976. El este închis în Colorado pentru deţinere de arme într-o maşină furată, urmând să fie eliberat cel mai devreme în 2020.

Administratorul averii artistului a spus că va transmite tribunalului toate dovezile referitoare la eventuali moştenitori, urmând să solicite, dacă va fi necesar, teste ADN care să dovedească sau nu legături de rudenie cu Prince. Tribunalul a stabilit o audiere în 27 iunie pentru a afla eventualele obiecţii la această propunere. Mandatarul extern, numit pentru gestionarea averii estimate la câteva sute de milioane de dolari, a fost solicitat de sora cântăreţului, Tyka Nelson.AGERPRES

Subiecte în articol: prince mostenitorii lui prince
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri