Jurnalul.ro Cultură Film Am încheiat cu succes cea de a 2-a ediție a Festivalului One World Romania la Brașov, dar povestea continuă

Am încheiat cu succes cea de a 2-a ediție a Festivalului One World Romania la Brașov, dar povestea continuă

de Magdalena Popa Buluc    |   

În cadrul celei de a 2-a ediții a Festivalului One World România la Brașov ce a avut loc în perioada 16-19 septembrie 2021, spectatorii brașoveni s-au bucurat de 18 proiecții de film și dezbateri cu 21 de invitați ce au abordat tema drepturilor omului.

La deschidere am avut-o alături de noi pe Iryna Tsilyk - cineastă și scriitoare din Ucraina,  cu care am vorbit despre debutul ei în lungmetraj „Pământul este albastru ca o portocală”, pentru care a primit premiul „Directing Award: World Cinema Documentary” la prestigiosul Festival de Film de la Sundance. Proiecțiile au continuat cu o serie de documentare regizate în mare parte de cineaste contemporane cu abordări diferite, menite să arate diversitatea vocilor din cinematografia feminină. Din titlurile selecției menționăm „Micul Samedi”, o poveste personală în care regizoarea Paloma Sermon-Daï explorează în mod curajos situația fratelui său care se luptă cu adicția de heroină; „Covrigul meu mexican”- debutul poetic al regizoarei spaniole Nuria Giménez, precum și „#newTogether” - noul documentar al regizoarei românce de teatru şi de film Carmen Lidia Vidu realizat în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac, proiecția fiind urmată și de o dezbatere despre efectele pandemiei asupra artiștilor și a operatorilor culturali, la care au fost invitați Elise Wilk (autoare dramatică), Elena Vlădăreanu (poetă) și Andrei Popov (Forumul Cultural Austriac).

Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale festivalului a fost proiecția filmului „Niciunul dintre ei nu spune vreun cuvânt” care ne introduce într-o comunitate formată din oameni care suferă de autism. Pornind de la acest film adoptat de „Copiii de Cristal” - o asociaţie a părinţilor cu copii cu TSA (tulburări din spectrul AUTISM), Sindrom Asperger, ADHD, Sindrom Down şi alte tulburări asociate -, am discutat despre nevoile persoanelor cu tulburări din spectrul autist și despre ce abordări sunt necesare pentru sprijinirea lor și a familiilor din care fac parte. La dezbatere au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, respectiv ai Consiliului Județean, ai Primăriei, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și ai Direcției de Asistență Socială, reprezentanți din cadrul unor ONG-uri locale și ai Federației pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist, precum și un asistent social, părinți și adulți cu autism. Dezbaterea a fost moderată de actorul Mihai Călin, susținător al cauzei persoanelor cu autism.

O altă dezbatere importantă a avut loc după proiecția documentarului „Justiție nevăzută” și a vizat reforma justiției în România. Fundația Konrad Adenauer a invitat mai mulți specialiști în domeniu: Vlad Vidican (avocat, Sfântu Gheorghe), Diana Oncioiu și Vlad Stoicescu (jurnaliști Dela0.ro & realizatori ai filmului), care au purtat un dialog interesant despre cum putem îmbunătăți accesul cetățeanului de rând la justiție.

Majoritatea proiecțiilor au fost urmate de discuții captivante cu invitați pasionați de drepturile omului și filmul documentar, precum Ionuț Țața - președinte al Asociației Pro Democrația, președinte al Clusterului pentru Inovare și Tehnologie și un promotor al industriilor creative din Europa, Marta Nagy - psiholog principal, formator, supervizor în psihoterapia adleriană și psihoterapeut de psihodramă, Călin Boto - critic și jurnalist de film, redactor la Acoperișul de Sticlă și Films in Frame.

 

Am încheiat această ediție cu un eveniment special dedicat toleranței și dialogului intercultural: expoziția „Refugiați Doctori în România”, o serie de portrete fotografice realizate de Horia Manolache în 2021, în timpul pandemiei Covid-19, ce a fost însoțită de proiecția filmelor produse în cadrul proiectului „Fă un film cu un refugiat”, organizat în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" București și UNHCR România – Agenția ONU pentru Refugiați. La dezbatere au participat Gabriela Leu (UNHCR România) și Horia Manolache.

Deși festivalul s-a încheiat, publicul brașovean va avea ocazia să participe la mai multe evenimente și proiecții de film documentar prin proiectul KineDok al Asociației One World Romania, precum și prin atelierul de film documentar pentru adolescenți.

 

ÎNCEPE ATELIERUL DE FILM DOCUMENTAR PENTRU ADOLESCENȚI!

În perioada 27-30 septembrie la Universitatea Transilvania Brașov va avea loc atelierul de film documentar pentru adolescenți, ce încurajează educația vizuală în rândul tinerilor. Acesta va fi coordonat de doi tutori specializați: Laura Căpățână, regizoarea documentarului „aici… adică acolo” (2012), desemnat cel mai bun film documentar românesc la TIFF și Andrei Inizian, regizor de film care a fost remarcat pentru scurtmetrajul „Aprilie, vis”, pentru care a fost și nominalizat la premiul Tânără speranță din cadrul Premiilor Gopo din 2019. Cei șase tineri selecționați în urma aplicațiilor vor participa la o serie de exerciții practice care îi vor familiariza cu procesul de realizare a unui film. Toți tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani care sunt interesați sunt invitați să se înscrie completând formularul de aici.

 

LANSARE KINEDOK EDIȚIA A 7-A LA BRAȘOV

La finalul lunii va avea loc deschiderea KineDok - un program internațional ce distribuie filme documentare din Europa Centrală și de Est în locații neconvenționale. Proiecțiile sunt în general urmate de dezbateri cu invitați aleși în funcție de tematica filmelor, devenind astfel evenimente interactive în care publicul poate împărtăși propriile experiențe și opinii. Lansarea sezonului va avea loc pe 29 septembrie cu documentarul românesc „Profu’” (regia: Alex Brendea) – un portret plin de umor al unui profesor neconvențional și carismatic de matematică din Bistrița care își dă demisia din învățământ și deschide o școală de meditații în micul său apartament de bloc. La deschidere îl vom avea alături de noi pe protagonistul filmului, care ne va spune ce a stat în spatele revoltei pornite împotriva sistemului de învățământ tradițional. Proiecțiile vor continua până la sfârșitul lui octombrie, în fiecare zi de miercuri, de la ora 18:00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Filmele ce vor putea fi vizionate sunt „Viața magică a lui V.” (regia Tonislav Hristov, 2019), - un film despre o tânără care folosește magia metodei LARP – Live Action Role Play  pentru a face față problemelor familiei sale; „Ziua Femeii” (regia Dolya Gavanski, 2019), - o prezentare a câtorva dintre cele mai fascinante personaje feminine din istoria Uniunii Sovietice; „Solo” (regia Artemio Benki, 2019), - un film curajos ce abordează integrarea oamenilor ce suferă de boli psihice; „Kiruna - o lume complet nouă” (regia Greta Stocklassa, 2019), - care urmărește procesul anevoios și fascinant al mutării unui oraș și a locuitorilor săi.

 

 

Toamna aceasta, dacă sunteți la Brașov, vă așteptăm să vă încălziți la cât mai multe proiecții de film documentar!

 

Foto credits: Alexandra Bordeianu și Oriana Iordache

 

Toate filmele vor fi vorbite sau subtitrate în limba română.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri