Jurnalul.ro Cultură Muzica "Ama Deus” - Recital Extraordinar Mozart în Luna Iubirii, la Casa Artelor Dinu Lipatti

"Ama Deus” - Recital Extraordinar Mozart în Luna Iubirii, la Casa Artelor Dinu Lipatti

Casa Artelor Dinu Lipatti continuă Evenimentele din Luna Iubirii cu Recitalul Extraordinar Mozart, intitulat „Ama Deus” şi dedicat Zilei Îndrăgostiților și sărbătorii Sfântului Valentin.

Evenimentul a avut loc în anul 2019 în Salonul de muzică al Casei Lipatti, în interpretarea emoționantă a sopranei Cristina Maria Oltean, baritonulului Adrian Mărcan și pianistei Mădălina Florescu. Acum, Casa Artelor Dinu Lipatti vă oferă ocazia să revedeți acest recital extraordinar online, sâmbătă, 13 februarie 2021, la orele 19.00, pe pagina de Facebook a instituţiei. Programul include arii și duete din opere mozartiene celebre - „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Il re pastore”, „Cosi fan tutte”, „Directorul de teatru”,  „Răpirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”.

Soprana Cristina-Maria Oltean este solistă a Operei Naționale București, dar și o prezență constantă pe scenele teatrelor și a mai multor filarmonici din țară: Opera Națională Iași, Opera Română Craiova, Opera Națională  Română Cluj-Napoca, Sala Radio București, Teatrul Regina Maria Oradea, Filarmonicile din Târgu- Mureș, Arad, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Brașov etc. Cu aceste ocazii a strălucit în rolurile: Gilda din opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi, Violeta Valery din „La Traviata” de Giuseppe Verdi, Donna Anna din opera „Don Giovanno” de W. A. Mozart, Liù din opera „Turandot” de G. Puccini, Norina din „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, Lucia din „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, Regina Nopții din opera „Flautul Fermecat” de W. A. Mozart, Adina din opera „Elixirul Dragostei” de Gaetano Donizetti ș.a., în același timp susținând cu succes o serie de concerte de arii, duete și lieduri.

Baritonul Adrian Mărcan a absolvit Liceul de Muzică din Cluj-Napoca la secția violoncel în 1998. A urmat apoi cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa prof. dr. Gheorghe Rosu, fiind licențiat în arta cântului în 1996. Din 1995 este solist al Operei din Brașov și are numeroase colaborări cu alte opere, teatre lirice și filarmonici din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Galați, Craiova, Arad, Constanța, Oradea, Tg. Mureș, Bacău. De asemenea, între anii 1996-2004 are activitate pedagogică, fiind asistent universitar la Facultatea de Muzică Brașov, secția canto. Susține numeroase turnee artistice în Germania, Austria, Olanda, Italia, Spania, Marea Britanie, Norvegia, Franța și Japonica. În prezent, este solist al Operei Naționale București.

Pianista Mădălina Florescu a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Bucureșit, secția de Pedagogie muzicală – dirijat coral și secția interpretarea muzicală -  pian, iar în prezent este maestru corepetitor la Opera Națională București. A susținut recitalurile de muzică de cameră în majoritatea centrelor culturale din București și din țară, fiind distrinsă de-a lungul timpului cu mai multe premii: Premiul de excelență aniversar oferit de Forumul Muzical Român (2008), Premiul criticii muzicale „Bianca” la Concursul Național „Mihail Jora” (1998), Premiul „Martha Joja” pentru stil de cameră la concursul Național „Ionel Perlea” (1998).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri