Jurnalul.ro Cultură Muzica Amalia Uruc a pierdut în aceeași seară imunitatea, dar și scaunul la ”The Four – Cei 4”

Amalia Uruc a pierdut în aceeași seară imunitatea, dar și scaunul la ”The Four – Cei 4”

A început seara pe culmile succesului, a obținut imunitatea și voturile publicului, însă Amalia Uruc nu a reușit să își păstreze scaunul la The Four – Cei 4” până la finalul serii trecute!

Cea de-a noua ediție ”The Four – Cei 4” a început de acestă dată cu lupta pentru imunitate între Cei 4, iar tema aleasă pentru duelul titanilor a fost ”Coloană sonoră de film”. Cum jurații nu au reușit să se pună de acord în ceea ce privește reprezentațiile lor, Maria Cojocaru și Amalia Uruc au ieșit la egalitate, astfel că publicul a avut intervenția concludentă: Amalia Uruc a fost cea care a început seara cu avantajul imunității.

Primul challenger al serii, Erika Isac este foarte atrasă de muzica rap, însă pentru ”The Four – Cei 4” a ales un cântec prin care a încercat să le arate juraților toate calitățile sale. ”Ai voce frumoasă, dar problema este că nu atingi întotdeauna notele”, i-a spus însă Cheloo. Din păcate, Erika nu a reușit să își asigure voturile necesare pentru a-și continua drumul la ”The Four – Cei 4”.

            Laura Maier a dat dovadă de curaj încă dinainte de a urca pe scenă. Laura a decis doar cu o oră înaninte de a intra în concurs să își schimbe piesa cu o compoziție proprie, pe care inițial nu o luase în calcul deoarece nu avea negativ. Culmea, Tomy Weissbuch, tot un challenger, s-a oferit să o ajute și să o acompanieze la chitară. ”De obicei, când vine omul cu prima lui piesă, este foarte slabă, dar să te ascultăm”, i-a spus Cheloo, însă Laura nu s-a lăsat descurajată și bine a făcut! ”La 18 ani, să faci această linie, nu m-aș fi așteptat! N-o să te țin în suspans, eu ți-am dat DA la primul refren”, a mărturisit Carla’s Dreams. Laura a primit cu inima deschisă cele patru voturi ale juraților care i-au permis să treacă mai departe și să o provoace la duel pe Maria.

            Alegerea sa în ceea ce privește cea de-a doua melodie i-a contrariat însă pe jurați, care au dezaprobat complet reprezentația Laurei și, mai ales, mișcarea sa scenică. ”Pentru mine a fost un mare șoc, ai scăzut de la nota 8-9, la 1. Dacă tu treci de votul publicului, demisia mea este pe masă”, a declarat Cheloo. Situația a fost însă la fel de clară și pentru membrii publicului, astfel că Maria a câștigat detașat duelul și și-a blocat scaunul pentru restul serii. ”Laura, nu te grăbi să te maturizezi, arată-te oamenilor exact așa cum ești, iar oamenii te vor iubi pentru asta”, i-a spus Feli.    

            Tomy Weissbuch a avut astfel ocazia să intre de două ori în aceeași seară pe scena ”The Four – Cei 4”: prima dată a acompaniat-o la chitară pe Laura Maier, iar a doua oară a venit pentru a cânta el însuși. ”Mă bucur când pot să contribui la succesul altora”, a spus Tomy, care a reușit să atragă simpatia juraților nu doar cu această replică, ci și cu reprezentația care a urmat. ”Cred că ai putea să alegi pe oricine de pe scaune pentru că tu ai alte calități, tu joci alt joc”, i-a spus Carla’s Dreams. Cu patru cercuri albastre, Tomy a făcut apoi o alegere îndrăzneață: aceea de a o provoca mai întâi pe Amalia, pentru a-i ridica imunitatea. Salvată de regulament de la duel, dar obligată să îi aleagă lui Tomy un oponent, aceasta a desemnat-o pe Alexandra Crișan, cea rămasă cea mai ”veche” ocupantă a unui scaun după ieșirea lui Dragoș Udilă. ”Tu, Tomy, e posibil să fi găsit acul cojocului! A doua piesă a fost chiar și mai bună decât prima. Și având în vedere că ești ca o piesă despre mama, la care nu poți să dai < dislike >, mă bucur că nu votez”, a spus Carla’s Dreams. Duelul celor doi i-a pus însă în dificultate atât pe jurați, cât și pe cei din public, iar alegerea s-a dovedit a fi extrem de grea, astfel că Alexandra și-a păstrat scaunul însă cu un scor ce abia a depășit 51%.

Deși cântă des și câștigă bani din asta, Eugenia Nicolae crede că încă nu poate spune că muzica a devenit o carieră pentru ea, așa că a venit la ”The Four – Cei 4” pentru a căuta o confirmare și sprijinul de care ar avea nevoie. Din păcate, jurații au simțit în vocea Eugeniei teama primei sale mari competiții, iar concluzia s-a regăsit și în votul negativ pe care aceasta l-a primit de la Carla’s Dreams. ”Nu cred că ești pregătită, îmi pare rău”, i-a spus acesta. 

Ajuns până în galele live X Factor, Marcel Roșca nu a reușit încă să atingă apogeul carierei sale, așa că a venit cu gânduri mari la ”The Four – Cei 4”. ”Eu vreau să câștig acest concurs. Eu asta fac, cânt”, a spus Marcel, care a reușit să o ridice în picioare pe Feli la finalul prestației sale. ”Ești un exemplu de muncă! Carla’s Dreams ți-a dat votul înainte să începi să cânți, iar eu am votat după primele versuri”, i-a mărturisit Feli lui Marcel, care a primit toate cele patru voturi ale juraților și a decis să o provoace la duel pe Amalia. Alegerea s-a dovedit a fi una inspirată pentru Marcel, care a câștigat lupta, în ciuda votului de neîncredere primit din partea celor de pe scaun. ”Noi am apreciat siguranța acestui om, așa cum ediția trecută am apreciat siguranța ta. Muzica merge înainte, iar în prezent avem pe scaune artiști puternici”, i-a explicat Cheloo Amaliei Uruc. Ea poate fi votată de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, pentru a fi întoarsă direct în finală.

Marea finală ”The four – Cei 4” va avea loc sâmbătă, 9 iunie, când telespectatorii vor putea afla cine sunt foștii concurenți întorși în competiție datorită votului publicului. După nouă ediții, cei care au putut fi votați de-a lungul emisiunii și care au șanse să revină sunt: Angelo Simonică, Alex Florea, Lu Chan, Nicoleta Nucă, Anastasia Sandu, Izabela Simion, Ruxandra Anania, Francesca Ilie, Dragoș Udilă și Amalia Uruc. Lor li s-ar putea adăuga noi nume în cea de-a zecea și ultima ediție, de sâmbăta viitoare, 2 iunie.

În acest timp, sâmbăta viitoare, de la ora 22.00, la ”The Four – Cei 4”, bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă, iar noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină unul dintre locurile ocupate de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își pierde locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, pentru a fi întorși direct în finală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Subiecte în articol: Amalia Uruc The Four – Cei 4
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri