Jurnalul.ro Ştiri Politică Ambasada SUA nu comentează opiniile unor persoane fizice

Ambasada SUA nu comentează opiniile unor persoane fizice

Guvernul Statelor Unite ale Americii nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani, precizează purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA la Bucureşti, Donald L. Caroll, cu referire la scrisoarea pe care Rudolph Giuliani a transmis-o recent preşedintelui Klaus Iohannis şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului. 

 

"Vă sugerez să îl contactaţi pe domnul Giuliani pentru comentarii cu privire la declaraţiile prezentate ca fiind ale sale", se arată în răspunsul misiunii diplomatice la Bucureşti. 

Totodată, purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA aminteşte declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie, şi, în context, subliniază că, "până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient". 

"Îi încurajăm pe români să continue pe această cale", adaugă purtătorul de cuvânt. 

De asemenea, oficialul american arată că Ambasada SUA urmăreşte ''cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală. ''Ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni", precizează misiunea diplomatică. 

Totodată, este evidenţiat aportul experţilor în această problemă. 

"Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia", se mai arată în răspunsul semnat de purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri