Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În timpul conflictului de 12 zile, din iunie 2025, rachetele și dronele iraniene s-au confruntat cu dificultăți în fața sistemelor avansate de război electronic utilizate de Israel și Statele Unite.
Potrivit analizelor militare, bruiajul electronic și transmiterea de semnale GPS false au afectat în mod repetat sistemele de ghidaj ale armamentului iranian, reducând eficiența acestuia.
La începutul anului 2026, mai multe evaluări ale unor servicii de informații au sugerat o schimbare semnificativă: Iranul ar fi început să utilizeze sistemul chinezesc de navigație prin satelit BeiDou (BDS), în locul GPS-ului american.
Potrivit acelorași surse, această schimbare ar fi îmbunătățit precizia loviturilor, precum și capacitatea rachetelor și dronelor iraniene de a evita contramăsurile electronice ale adversarilor.
Puterea BeiDou
Dezvoltarea sistemului BDS își are rădăcinile într-un incident petrecut în urmă cu peste trei decenii.
În 1993, cargoul chinezesc „Yinhe”, aflat în drum spre Iran, a fost acuzat de CIA că transportă componente destinate producerii de arme chimice. Sub presiunea Statelor Unite, mai multe porturi din Orientul Mijlociu au refuzat accesul navei, care a rămas blocată în Oceanul Indian.
Potrivit unor relatări din presa chineză de la vremea respectivă, nava și-ar fi pierdut accesul la semnalul GPS, fiind nevoită să ancoreze timp de câteva săptămâni. Ulterior, în urma unei inspecții efectuate în Arabia Saudită, acuzațiile nu au fost confirmate.
Episodul este considerat drept unul dintre factorii care au determinat Beijingul să accelereze dezvoltarea propriului sistem de navigație prin satelit, liderii comuniști concluzionând că dependența de infrastructura GPS controlată de SUA reprezintă o vulnerabilitate strategică majoră.
În anii care au urmat, China a investit zeci de miliarde de dolari într-un sistem propriu de navigație prin satelit.
Programul BDS a evoluat în mai multe etape: BeiDou-1 a oferit acoperire regională la începutul anilor 2000, BeiDou-2 a extins capacitățile sistemului, iar BeiDou-3, finalizat în jurul anului 2020, a asigurat acoperire globală, printr-o constelație de zeci de sateliți și o rețea extinsă de stații terestre.
Mai exact, astăzi, constelația BDS este formată din peste 50 de sateliți, aflați pe orbite diferite, și oferă acoperire în întreaga lume.
Spre deosebire de GPS, care aparține Departamentului Apărării al SUA, BDS este controlat integral de autoritățile chineze și constituie unul dintre pilonii independenței tehnologice promovate de Beijing.
Potrivit evaluărilor din China și cele ale unor analiști din domeniul apărării, BDS oferă în anumite regiuni o precizie comparabilă sau chiar superioară GPS-ului și include tehnologii avansate de protecție împotriva bruiajului și interferențelor.
După conflictul din 2025, Iranul ar fi integrat sistemul BDS în arsenalul său de rachete și drone. Rapoarte publicate în martie 2026 susțin că munițiile iraniene au demonstrat o rezistență sporită la măsurile de război electronic care, anterior, le afectau eficiența.
Printre avantajele atribuite sistemului BDS se numără o rezistență mai mare la bruiaj și la falsificarea semnalului, o precizie ridicată - estimată la o abatere de sub cinci metri în anumite regiuni -, precum și posibilitatea de a transmite direct date securizate și de a actualiza traiectoria în timpul zborului.
Mai mulți analiști apreciază că adoptarea sistemului BDS ar putea consolida capacitatea Iranului de a executa lovituri de precizie și ar putea influența astfel echilibrul strategic din regiunea Golfului.
Pentru Iran, avantajul major nu constă însă neapărat într-o precizie superioară de lovire a țintelor inamice, ci în reducerea dependenței de o infrastructură controlată de un potențial adversar.
Miza strategică
În ultimii ani, China a promovat intens utilizarea BDS în Asia, Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, oferind acces gratuit la serviciile civile și integrând sistemul în proiectele deja celebrei inițiative a președintelui Xi, denumită generic „Noul Drum al Mătăsii” („Belt and Road”).
Mai multe state folosesc deja BDS pentru transport, agricultură, logistică și managementul infrastructurii critice.
Dacă Iranul a integrat într-adevăr sistemul în arsenalul său, consecințele depășesc cu mult relația bilaterală dintre Beijing și Teheran.
Acest lucru ar însemna că Washingtonul pierde unul dintre avantajele strategice de care a beneficiat timp de decenii: capacitatea de a controla ecosistemul global de navigație prin satelit.
În realitate, competiția nu se mai dă doar între rachete, ci între constelații de sateliți. SUA operează GPS, Rusia dispune de GLONASS, Uniunea Europeană dezvoltă Galileo, iar China investește masiv în BDS.
Toate aceste sisteme urmăresc același obiectiv, mai exact asigurarea independenței strategice.
Altfel, în cazul unui conflict major, orice stat care depinde exclusiv de infrastructura de sateliți a unui adversar și-ar asuma un risc considerabil.
Beijingul schimbă regulile jocului
Pentru China, BDS este mult mai mult decât un proiect tehnologic. Este un instrument de influență geopolitică.
Pe măsură ce tot mai multe state adoptă infrastructura chineză, Beijingul își consolidează poziția, într-un domeniu dominat decenii la rând de SUA.
Dacă informațiile privind integrarea BDS în sistemele de armament iraniene se confirmă, nu doar eficiența rachetelor Teheranului se schimbă, ci și arhitectura competiției strategice globale.
În secolul XXI, controlul spațiului nu mai înseamnă doar lansarea de sateliți, ci controlul asupra informației, al navigației și, în ultimă instanță, al câmpului de luptă. Și, în această competiție, BDS a devenit unul dintre cele mai importante atuuri ale Chinei.
Citiți și: China a lansat cu succes puternica sa rachetă Long March 5
Citește pe Antena3.ro
