Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasador american, agent secret pentru Cuba timp de peste 40 de ani

Ambasador american, agent secret pentru Cuba timp de peste 40 de ani

de Redacția Jurnalul    |   

Statele Unite ale Americii au acuzat luni un fost ambasador în Bolivia de spionaj pentru Cuba timp de peste 40 de ani, în ceea ce Departamentul de Justiție a descris drept una dintre cele mai mari și mai îndelungate infiltrări în guvernul american de către un agent străin, potrivit Reuters.

Victor Manuel Rocha, care a ocupat funcția de ambasador al SUA în Bolivia între 2000 și 2002, a fost acuzat de comiterea mai multor infracțiuni federale, inclusiv de acționarea ca agent străin ilegal și de utilizarea unui pașaport obținut în mod fraudulos, a precizat Departamentul de Justiție american, într-un comunicat.

„Susținem că, timp de peste 40 de ani, Victor Manuel Rocha a servit ca agent al guvernului cubanez și a căutat și obținut poziții în cadrul guvernului Statelor Unite care să-i ofere acces la informații nepublice și capacitatea de a influența politica externă a SUA”, a declarat în comunicat procurorul general Merrick Garland.

Rocha, în vârstă de 73 de ani, a fost arestat și urmează să fie prezentat în fața unui judecător federal din Miami.

Rocha a lucrat pentru Departamentul de Stat din 1981 până în 2002, a precizat Departamentul de Justiție.

A făcut parte din Consiliul Național de Securitate al Casei Albe din 1994 până în 1995 și a lucrat drept consilier al comandantului Comandamentului de Sud al armatei americane din 2006 până în jurul anului 2012, a adăugat departamentul, în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a declarat reporterilor că nu a putut oferi detalii despre o chestiune în curs de aplicare a legii.

Într-un document judiciar depus în districtul sudic din Florida, SUA îl acuză pe Rocha că a sprijinit în secret Cuba și a avut misiunea clandestină de colectare de informații împotriva Washingtonului începând din 1981.

Rocha a recunoscut că a lucrat timp de decenii pentru Cuba într-o serie de întâlniri în 2022 și 2023 cu un agent FBI sub acoperire care s-a dat drept un reprezentant secret al Direcției Generale de Informații din Cuba, potrivit documentului judiciar.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Victor Manuel Rocha agent secret sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri