Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasadorii ţărilor UE, în favoarea unui acord cu China de protejare a investiţiilor

Ambasadorii ţărilor UE, în favoarea unui acord cu China de protejare a investiţiilor

Ambasadorii ţărilor europene s-au pronunţat, luni, în favoarea unui eventual acord între Uniunea Europeană şi China privind protejarea în mod reciproc a investiţiilor, afirmă surse diplomatice de la Bruxelles, citate de AFP şi de cotidianul „Le Figaro”.

Comisia Europeană a informat Consiliul UE că, recent, s-au înregistrat progrese în negocierile cu Administraţia Chinei, inclusiv asupra condiţiilor de lucru şi combaterii muncii forţate.

În acest context, ambasadorii ţărilor UE „au salutat progresele”, permiţând „ajungerea la un acord politic”, a declarat un diplomat european.

Un anunţ oficial al Bruxellesului şi Berlinului despre acordul de protejare a investiţiilor ar urma să fie făcut în următoarele zile, a precizat un alt diplomat.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: acord UE-China
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri