Jurnalul.ro Ştiri Locale Ambulanță blocată pe un drum înzăpezit de o altă mașină. Urma să preia o gravidă

Ambulanță blocată pe un drum înzăpezit de o altă mașină. Urma să preia o gravidă

de Redacția Jurnalul    |   

O ambulanță a rămas, luni, blocată la intrarea într-o localitatea din vaslui unde drumul era înzăpezit și blocat de o altă mașină. Autospeciala trebuie să preia o gravidă în vârstă de 18 ani cu sarcină la termen. Într-un final, drumul a fost deblocat.

„Ambulanța S.A.J. B2 blocată la intrarea în localitatea Vutcani unde drumul este înzăpezit și blocat de o altă mașină. Trebuie să preia o gravidă în vârstă de 18 ani cu sarcină la termen. Gravida este acum la Centrul de Permanență Vutcani”, anunța SAJ Vaslui.

A fost trimisă de la ISU Vaslui o șenilată pentru a continua înaintarea.

Ulterior, drumul a fost deblocat, iar ambulanța a ajuns la Centrul de Permanență pentru a prelua gravida.

„Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de intervenție, o autospecială cu șenile (șenilată) și echipaje specializate, în sprijinul echipajului unei ambulanțe tip B aparținând SAJ Vaslui, pentru transportul unei persoane gravide în luna a noua, de la dispensarul medical din localitate către autospeciala SAJ Vaslui și, mai apoi, către Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, au ajutat femeia gravidă, iar acum însoțesc ambulanța SAJ către UPU Vaslui, întrucât pe șosea se formează suluri de zăpadă”, transmite ISU Vaslui.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Vutcani gravida
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri