Jurnalul.ro Special Anchete Alba-neagra cu declarațiile de avere care trebuie completate de cei care lucrează în sistemele de forță ale statului

Alba-neagra cu declarațiile de avere care trebuie completate de cei care lucrează în sistemele de forță ale statului

de Ion Alexandru    |   

La începutul acestei săptămâni, Agenția Națională de Integritate (ANI) a protestat, public, printr-un comunicat de presă, față de intenția Comisiei Juridice a Senatului de a introduce, prin amendamente, noi prevederi în legea privind completarea și depunerea declarațiilor de avere.

Acele amendamente ar fi creat un regim special documentelor privind averea și interesele celor care activează în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, în sensul anonimizarii acestor înscrisuri, depunerea lor la instituțiile în care sunt încadrate și fără a fi predate ANI. Și Consiliul Național de Integritate și-a însușit punctul de vedere al ANI, acuzând, la rândul lui, această acțiune. Ei bine, în 21 februarie, Comisia Juridică a Senatului a remis un raport de admitere a legii în discuție, însă din documentul redactat nu doar că au dispărut amendamentele respective, dar nu se face nici măcar o referire la ele, ca și când nu ar fi existat niciodată. Cine este autorul acelor amendamente și, mai ales, cum s-au evaporat ele reprezintă un mister.

 

Potrivit unui comunicat de presă al ANI, în 14 februarie, în cadrul ședinței Comisiei Juridice a Senatului, „au fost propuse o serie de amendamente la legea 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice (…) care vor avea ca efect imediat introducerea unui regim special de integritate pentru «personalul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională care, potrivit statutului ori prin natura atribuțiilor de serviciu, apartenența la aceste instituții reprezintă informații clasificate ori confidențiale și nedestinate publicității ori prin a căror diseminare neautorizată se pot prejudicia ordinea publică, securitatea națională, apărarea țării, interesele persoanelor de drept public deținătoare, rezultatul misiunilor specifice, ori se pot dezvălui surse confidețiale, se pot pune în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma misiunilor specifice»”.

ANI susține că aceste amendamente nu precizează explicit care sunt aceste categorii de personal pentru care urma să se aplice aceste excepții, modificările propuse specificând că persoanele care fac parte din aceste categorii „vor fi stabilite prin norme interne ale instituției”, „fapt ce contravine în mod grav normelor constituționale”.

 

OUG și proiectul de aprobare nu vizează aceste aspecte

 

Modificările aduse în discuție ar fi vizat legea de aprobare a OUG 182/2022, pentru modificarea articolului 2 indice 1 din legea 176/2010, proiect de lege inițiat de Guvernul României și care, în forma inițiatorului, nu conține niciuna dintre aceste prevederi la care face referire Agenția Națională de Integritate. 

Legea în sine se referă la prorogarea unor termene de depunere exclusiv în format electronic a declarațiilor de avere și de interese, pentru a se facilita posibilitatea emiterii semnăturilor electronice calificate necesare, astfel încât să se evite blocaje ce pot apărea la nivelul sistemului public. De asemenea, atât prin OUG 182/2022, cât și prin proiectul de lege de aprobare a acesteia, se urmărește și prorogarea termenului reglementat în care autoritățile publice au obligația de a asigura persoanelor ce trebuie să depună declarațiile de avere și de interese a unor certificate pentru semnătura electronică.

 

Propunerile respinse se referă tot la altceva

 

Ei bine, Raportul Comisiei Juridice a Senatului a fost înaintat Biroului Permanent în 21 februarie, neconținând niciunul dintre amendamentele incriminate de către ANI. Conform documentului citat, au existat avize favorabile, fără amendamente, emise de Comisia pentru Drepturile Omului și de Comisia pentru Comunicații, iar raportul adoptat cu majoritatea voturilor membrilor Comisiei Juridice conține câteva amendamente respinse, cuprinse în anexă. 

Aceste amendamente, depuse de senatorii USR Raoul Adrian Tifan și Eugen Remus Negoi, nu au nicio legătură cu amendamentele la care se referă ANI.

 

 

Cum arătau amendamentele-fantomă. Agenția de Integritate le-a menționat în comunicatul de presă

 

În aceste condiții, pare să avem de-a face un un fenomen paranormal în Parlamentul României, deoarece în comunicatele de presă remise de Agenția Națională de Integritate și de Consiliul Național de Integritate se trec în revistă mai multe amendamente care vizează, în principal, introducerea unui articol 2 indice 2 și a unui articol 28 indice 1, cu prevederi incredibile. În forma intrată la vot, dar și în raportul final al Comisiei Juridice a Senatului, aceste aspecte nu se regăsesc și pare că ele nu au existat niciodată. Cine a introdus amendamentele incriminate de ANI nu se știe. Cum au dispărut ele din raportul Comisiei Juridice, de asemenea nu se știe”.

Iată ce prevedeau acele amendamente-fantomă, așa cum arată, în comunicatul de presă, Agenția Națională de Integritate: „Declarațiile de avere și de interese depuse de către aceste persoane (care activează în instituțiile de forță - n.red.) nu vor mai fi publice, ci vor trebui păstrate «în locuri special amenajate, în condiții în care să asigure confidențialitatea». Declarațiile de avere și de interese ale persoanelor vizate de amendamente vor putea fi accesate de inspectori de integritate special desemnați și doar la sediul instituției din care face parte persoana evaluată. Activitatea de evaluare a averii, a conflictelor de interese și a incompatibilităților se va realiza de către inspectori de integritate anume desemnați, aspect ce va crea un profund caracter de subiectivitate și o lipsă de imparțialitate în ceea ce privește repartizarea sesizărilor”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

Subiecte în articol: amendamente declaratii avere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri