Jurnalul Ştiri Externe Amenințările lui Trump capătă contur. SUA își revizuiesc prezența militară în Europa

Amenințările lui Trump capătă contur. SUA își revizuiesc prezența militară în Europa

de Redacția Jurnalul    |   

Statele Unite au anunțat începerea unei revizuiri a prezenței lor militare în Europa, în urma declarațiilor în acest sens făcute de Pete Hegseth în iunie, la o reuniune a miniștrilor apărării din NATO.

„Așa cum a subliniat atunci secretarul, aceasta va fi o adevărată revizuire, menită să asigure că NATO progresează rapid și ireversibil către o Europă care își asumă responsabilitatea principală pentru apărarea sa convențională”, a explicat Elbridge Colby, numărul doi al Pentagonului, pe rețeaua X, relatează Le Figaro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

„Rezultatul acestei evaluări va fi o accelerare a tranziției NATO către o alianță mai puternică, mai echitabilă și mai sustenabilă”, a mai declarat el.

Statele Unite au criticat aspru țările europene care au refuzat să permită forțelor americane să folosească bazele NATO de pe teritoriul lor în timpul războiului împotriva Iranului.

Pete Hegseth amenințase, de asemenea, Alianța cu o reducere a contribuției americane la bugetul său dacă anumite state refuzau să își onoreze angajamentele asumate anul trecut la summitul NATO de la Haga. Acolo, aliații s-au angajat să aloce cel puțin 5% din Produsul Intern Brut (PIB) cheltuielilor de securitate până în 2035, inclusiv 3,5% pentru cheltuieli strict militare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: amenintari sua revizuire prezenta militara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Șiri de ultimă oră» Vezi toate știrile