Jurnalul.ro Timp liber Monden Amna și Șerban Copoț, în pauză vocală! Ce au pățit artiștii?

Amna și Șerban Copoț, în pauză vocală! Ce au pățit artiștii?

Misiune grea pentru Amna și Șerban Copoț, sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, când vor trebui să-i imite pe James Brown și Janis Joplin. Iar aceste transformări le-au creat oareșce probleme celor doi artiști-concurenți.

Șerban a răgușit la repetiții încercând să cânte ca Janis Joplin și spune că a trebuit să intre în pauză vocală 24 de ore, ca să poată urca apoi pe scena de la „Te cunosc de undeva!” să realizeze transformarea oferită lui de ruleta personajelor.

La rândul ei, Amna a avut probleme cu glasul după ce l-a imitat pe James Brown. „Eram deja răcită, iar după ce am forțat vocea pentru James Brown am rămas cu o răgușeală care a necesitat ulterior un repaus vocal de două zile. Deși personajul este foarte greu, mi-a plăcut foarte mult să-l aduc pe James Brown pe scena de la “Te cunosc de undeva!” Acum sunt foarte bine, mi-am revenit complet”, spune Amna.

Cum au apreciat jurații transformarea Amnei și pe cea a lui Șerban Copoț, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Subiecte în articol: amna te cunosc de undeva serban copot
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri