Jurnalul.ro Ştiri Externe „Amnesty International”, pe punctul să fie alungată din India

„Amnesty International”, pe punctul să fie alungată din India

„Amnesty International” a anunţat astăzi că îşi suspendă activităţile din India, după îngheţarea conturilor sale bancare. Organizaţia neguvernamentală consideră această decizie drept „o vânătoare de vrăjitoare” contra grupurilor de apărare a drepturilor omului, transmite AFP.

Numeroșii critici ai guvernului din societate civilă şi mass-media se plâng că sunt hărţuiţi de administraţia premierului indian naţionalist, Narendra Modi.

„Amnesty International” a aflat că, la 10 septembrie, i-au fost îngheţate conturile bancare din India, ceea ce a obligat-o să concedieze angajaţi şi să îşi suspende campaniile, precum şi munca de cercetare.

„Este cea mai recentă evoluţie dintr-o neîntreruptă vânătoare de vrăjitoare a guvernului indian contra organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, pe baza unor acuzaţii nefondate”, se arată într-un comunicat al ONG-ului.

Potrivit organizației, nu este vorba despre un accident, deoarece măsura vine după ce ONG-ul a publicat rapoarte care conţineau acuzaţii asupra unor „grave încălcări ale drepturilor omului” de către poliţie, în timpul confruntărilor confesionale de la New Delhi din februarie sau de către forţele de securitate în Caşmirul indian.

Concomitent, astăzi, guvernul a acuzat organizația de „practici ilegale”, cum ar fi transferul de „sume importante” de la „Amnesty International”din Marea Britanie spre India, un subiect extrem de delicat.

„Această abordare pur legală şi bipartidă faţă de «Amnesty», sub diferite guverne, arată clar că vina este pe deplin imputabilă mecanismelor dubioase adoptate de «Amnesty» pentru a-şi asigura fonduri pentru activităţile sale”, susține executivul indian, care acuză practic organizaţia că primeşte fonduri din străinătate şi că acest lucru ar încălca legislaţia.

„Toate comunicatele frumoase despre activitatea umanitară şi despre a spune adevărul puterii nu sunt nimic altceva decât un truc pentru a deturna atenţia de la activităţile lor, care încalcă clar legile indiene în vigoare”, mai precizează autoritățile.

 

Subiecte în articol: amnesty international
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri