Ana Baniciu, cântăreață și fostă concurentă “Te cunosc de undeva!”, și-a amintit cu drag despre momentele frumoase din perioada Crăciunului, la “CulTOUR”, ediție care se va difuza astăzi de la ora 17.30 la Happy Channel. Ce a primit de la Moșu’ în copilărie, ce a trecut pe lista dorințelor anul acesta, dar și alte lucruri neștiute despre îndrăgita artistă, într-o ediție de sărbătoare, la Happy Channel!
“Am primit de la Moș Crăciun un pian. Era pus sub brad. Nu m-am bucurat foarte tare, în primă fază, pentru că pianul nu era asamblat, erau niște cutii de carton. Eu îmi doream păpuși, sinceră să fiu. Taică-meu a stat toată noaptea să-l asambleze, iar dimineața am cântat la pian”, a povestit Ana Baniciu, la “CulTOUR”, despre unul dintre cele mai frumoase daruri primite în copilărie, cadou care a ajutat-o să-și dezvolte pasiunea pentru muzică.
“Pe lista de anul ăsta, nu-mi doresc lucruri materiale. Îmi doresc mai mult să fiu eu liniștită sufletește, să petrec Crăciunul într-o companie frumoasă”, a completat frumoasa artistă.
Ana a vorbit și despre superstițiile de care ține cont în noaptea dintre ani. “Ceva roșu pe mine am avut în fiecare an. Cumva, cred că este o superstiție cu care ne-am obișnuit”, a spus ea la “CulTOUR”, emisiune prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.
Telespectatorii pot urmări interviul integral cu îndrăgita cântăreață, astăzi, de la ora 17.30, la Happy Channel.