Un tablou dur, dar realist, este conturat de Dumitru Chisăliță, președintele Asociația Energia Inteligentă, care arată cum costurile energiei apasă profund inegal asupra populației și de ce mecanismele actuale de plafonare nu rezolvă problema sărăciei energetice.
Datele indică un dezechilibru structural: 2% din populația României deține aproximativ 35% din avuția privată, în timp ce 42% din populație controlează doar 5% din avuție. Această realitate se reflectă direct în facturile de iarnă: pentru primii, energia reprezintă 2–6% din venituri, iar pentru cei din urmă poate ajunge la 30–50% din venit, transformând costul energiei dintr-o cheltuială într-o problemă de supraviețuire.
România în „cifre reci”: o economie a redistribuirii
România are aproximativ 8,26 milioane de persoane active, aproape 4,7 milioane de pensionari, peste 1,3 milioane de bugetari, la care se adaugă șomeri, beneficiari de venit minim de incluziune, studenți și persoane inactive. Din acest total, aproximativ 330.000 de persoane pot fi considerate „stratul conectat la decizie” – nucleu decizional, management superior și rețele asociate contractelor publice.
Concluzia este incomodă: masa redistribuirii se apropie periculos de mult de masa producției, ceea ce pune presiune constantă pe buget, pe politicile publice și pe mecanismele de sprijin.
Trei Românii care trăiesc aceeași iarnă diferit
1) Stratul conectat la decizie (≈2%)
Cu venituri lunare între 50.000 și 130.000 lei și cu o mediană anuală de 170.000–350.000 euro, acest segment resimte energia ca pe un cost marginal. Chiar și cu consumuri mult peste medie, facturile de iarnă rămân o problemă non-existențială.
2) Muncitori, specialiști și antreprenori (≈48%)
Aici energia începe să devină o taxă regresivă:
- muncitori: 10–12% din venit,
- specialiști: 8–10%,
- antreprenori medii: 5–8%.
Diferențele par mici în cifre absolute, dar sunt dramatice ca pondere, pentru că încălzirea și mobilitatea au un prag minim sub care nu se poate coborî.
3) Consumatorii de plus-valoare (≈42%)
Bugetari non-nomenclatură, pensionari și beneficiari de venit minim de incluziune ajung să aloce:
10% din venit (bugetari),
19% (pensionari),
până la 50% din venit pentru energia necesară iarna în mediul rural.
Aici energia nu mai este „cost”, ci condiție de demnitate.
Avuție fără lichiditate: paradoxul românesc
România este o țară cu mulți proprietari de locuințe, dar cu puțină lichiditate. Statistic, oamenii „au avere”, practic însă nu au bani disponibili pentru a absorbi șocuri, precum inflația energetică. De aceea, creșterile de preț lovesc disproporționat exact în segmentele vulnerabile, iar plafonarea generală a prețurilor se dovedește ineficientă pentru cei săraci.
Aritmetica votului și presiunea bugetară
Aproximativ 6 milioane de români sunt pensionari sau bugetari, o masă cu greutate electorală majoră. Presiunea pentru creșteri de pensii, stabilitate salarială și plafonări la energie nu este doar politică, ci pur aritmetică. Guvernele reacționează la mase, nu la nuanțe.
Unde este tensiunea reală
Nu între „bogați” și „săraci” în sens clasic, ci între cei pentru care energia înseamnă 2–6% din venit și cei pentru care înseamnă 30–50%. Pentru unii, costul dominant este mobilitatea; pentru alții, căldura – pentru că temperatura nu poate coborî sub demnitate.
Iarna, testul de rezistență al economiei
Concluzia lui Dumitru Chisăliță este tranșantă: România nu are o problemă de „lene”, ci una de demografie și productivitate. Până când baza productivă nu va crește suficient pentru a susține redistribuirea fără a-și eroda capacitatea de investiție, tensiunea va rămâne.
Nu este o dramă morală. Este o ecuație structurală. Iar ecuațiile, spre deosebire de discursuri, fie se rezolvă, fie se impun.