Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Anchetă a Comisiei Europene la TAROM. Statul român a acordat companei 190 de milioane de euro

Anchetă a Comisiei Europene la TAROM. Statul român a acordat companei 190 de milioane de euro

Comisia Europeană a început o anchetă asupra măsurilor de sprijin acordate de statul român companiei aeriene TAROM. Acestea se riidică la 190 de milioane de euro iar executivul comunitar vrea să stabilească dacă sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate firmelor în dificultate, potrivit unui comunicat al instituției.

Executivul a decis acordarea unui împrumut de salvare temporar de 36,7 milioane de euro, aprobat anterior de CE, în februarie 2020. În mai 2021, autoritățile au transmis Comisiei un plan de restructurare al companiei. Acesta prevede măsuri privind raţionalizarea operaţiunilor TAROM, reînnoirea flotei şi reducerea costurilor. Pentru aceasta, guvernul vrea să acorde TAROM o finanțare publică de 190 de milioane de euro sub forma unei injecţii de capital, a unei subvenţii şi a eliminării din bilanţ a datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, de 36,7 milioane de euro, şi a dobânzii aferente.

Normele UE privind ajutoarele de stat permit țărilor membre să sprijine, în condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Poate fi acordat ajutor pentru salvare pentru o perioadă de până la şase luni. Apoi ajutorul trebuie să fi fost rambursat ori statul transmite Comisiei un plan de restructurare. 

Investigația Comisiei va stabilii dacă planul de restructurare va rezolva problemele companiei fără alte ajutoare de stat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri