Jurnalul.ro Ştiri Observator Prefectul Capitalei cere anchetă administrativă la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida

Prefectul Capitalei cere anchetă administrativă la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida

de Redacția Jurnalul    |   

Prefectul Capitalei Rareș Hopincă a cerut Primăriei Sectorului 2 și conducerii Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida să facă o anchetă administrativă, după ce un elev a pulverizat marți cu un spray iritant. 25 de copii au fost duși la spital.

„Solicit de urgență Primăriei Sectorului 2 și conducerii unității să demareze o ancheta administrativă și să prezinte public modul în care persoanele și firmele responsabile cu asigurarea pazei în unitatea de învățământ și-au îndeplinit atribuțiile”, susține prefectul.

Rareș Hopincă spune că incidentul trebuie tratat cu „responsabilitate și fermitate”, iar cei vinovați trebuie trași la răspundere.

„Autoritatea publică locală are obligația de a asigura un climat de siguranță în școli petru elevi și pentru cadrele didactice”, a adăugat prefectul.

25 de elevi au fost transportați la spital după ce un coleg de-al lor, de 15 ani, a pulverizat cu un spray iritant în exteriorul și la intrarea în clădirea colegiului. Poliția a anunțat că face cercetări.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri