Jurnalul.ro Ştiri Externe Anchetă în legătură cu "spânzurarea" simbolică a unor eurodeputaţi din opoziţie la o manifestaţie de săptămâna trecută

Anchetă în legătură cu "spânzurarea" simbolică a unor eurodeputaţi din opoziţie la o manifestaţie de săptămâna trecută

Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a anunţat luni deschiderea unei anchete preliminare privind expunerea, în cursul unei manifestaţii naţionaliste ce a avut loc sâmbătă, a unor fotografii cu eurodeputaţi polonezi din opoziţie atârnaţi în spânzurătoare, relatează AFP. 

Este vorba de şase eurodeputaţi ai Platformei Civice (PO, centristă, de opoziţie) care au votat în favoarea unei rezoluţii adoptate pe 15 noiembrie de Parlamentul European şi care denunţă reformele judiciare din Polonia ce riscă să încalce valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Cei şase parlamentari au fost apoi acuzaţi de către conservatorii aflaţi la putere că au acţionat ''împotriva ţării lor''. 

Preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, a anunţat luni pe contul său de Twitter că îi va cere premierului polonez Beata Szydlo ''să garanteze securitatea membrilor Parlamentului European atunci când este vorba de posibilitatea de a-şi exprima opiniile în deplină independenţă, fără să fie ameninţaţi, şi să se opună celor care propagă ură expunând fotografii oribile cu politicieni spânzuraţi''. 

Ministrul polonez al justiţiei a declarat luni la radioul public că ''o verificare'' ce precede ancheta preliminară urmează să aibă loc în legătură cu incidentul survenit la Katowice, în Silezia. 

Ziobro a reamintit totuşi că gesturi similare ale unor manifestanţi ostili puterii actuale - ca de exemplu fotografia cu o raţă vizată de o puşcă de vănâtoare (aluzie la şeful partidului conservator, al cărui nume, Kaczynski, duce cu gândul la o raţă) - nu au provocat reacţii din partea partidelor de opoziţie în trecut.

AGERPRES

Subiecte în articol: Polonia ancheta zbigniew ziobro spanzurare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri