Jurnalul.ro Ştiri Externe Anchetă judiciară la Roma, după atacuri rasiste împotriva unor romi

Anchetă judiciară la Roma, după atacuri rasiste împotriva unor romi

Autorităţile judiciare italiene au deschis o anchetă după incidente într-o suburbie a Romei, unde marţi seara aproape 200 de militanţi neofascişti au incendiat pubele şi au strigat sloganuri rasiste, ca protest împotriva sosirii unor familii de romi într-un centru de primire temporară, transmite joi AFP.

Infracţiunile vizate sunt distrugeri şi ameninţări, cu circumstanţa agravantă de ură rasială.

Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, a postat pe reţelele sociale un mesaj în care spune "nu oricărei forme de violenţă, dar nu şi celor care aruncă toate problemele la periferii". El a reamintit că obiectivul său este închiderea tuturor taberelor de romi, înainte de sfârşitul mandatului său.

Incidentele au avut loc marţi seara, în estul capitalei Italiei, unde circa 70 de romi - printre care aproximativ 30 de minori - au fost transferaţi într-un imobil al primăriei, în aşteptarea unei soluţii de cazare definitive. Câteva zeci de oameni din cartier au ieşit în stradă pentru a protesta, iar ulterior li s-au alăturat alte zeci de militanţi din grupările neofasciste CasaPound şi Forza Nuova.

Presa italiană a relatat că manifestanţii au dat foc unor tomberoane, iar unii din ei au aruncat şi călcat în picioare sandvişuri care fuseseră aduse pentru romi. Cotidianul La Stampa, preluat de AFP, citează şi ameninţări: "maimuţă împuţită, trebuie să pleci, dacă ieşi afară te omor"; "trebuie să le dăm foc". S-a făcut auzit şi sloganul "Italia, fascism, revoluţie".

După ce a promis iniţial că nu va ceda în faţa violenţei, primarul Romei, Virgina Raggi, a anunţat miercuri că romii vor fi transferaţi şi că va fi deschisă o anchetă privind modul în care a fost gestionată situaţia. Romii vor fi împărţiţi în grupuri mai mici şi repartizaţi în alte structuri de primire ale capitalei, a precizat ea. La plecarea primilor romi, în aceeaşi zi, zeci de militanţi au strigat insulte şi au prezentat saluturi naziste.

CasaPound a anunţat pentru sâmbătă noi manifestaţii în cartier.

AFP reaminteşte că Salvini, lider al partidului de extremă dreptă Liga, a sugerat un recensământ al romilor din Italia, pentru a facilita expulzarea celor fără drept legal de şedere. El a provocat şi mai multe polemici prin precizarea că "romii italieni, din păcate, trebuie ţinuţi acasă".

Conform datelor asociaţiei anti-discriminare 21 Iulie, în Italia trăiesc între 120.000 şi 180.000 de romi, dintre care 16.400 în tabere din întreaga ţară; 43% din rezidenţii din aceste tabere sunt cetăţeni italieni.

AGERPRES

Subiecte în articol: roma rasism ancheta judiciara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri