Jurnalul.ro Ştiri Locale Anchetă în Timișoara, după ce spărgători de mașini au fost filmați într-o parcare

Anchetă în Timișoara, după ce spărgători de mașini au fost filmați într-o parcare

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţiştii din Timiș anunţă că fac verificări cu privire la tentativă la furt calificat, după ce mai mulți spărgători de mașini au fost filmați în miez de noapte când încercau să deschidă portiere într-o parcare.

„Având în vedere articolul publicat în mass-media, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea depistării persoanelor surprinse de camerele de supraveghere și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiș.

Potrivit Opinia Timișoarei, doi spărgători de mașini au luat la rând mașinile și au verificat dacă ușile ori portbagajul sunt descuiate, fiind surprinși de camerele de supraveghere. Acțiunea a fost filmată în noaptea de duminică spre luni, în zona Girocului, aproape de ieșirea din Timișoara.

Cei doi aveau capul acoperit și și-au împărțit parcarea pentru ca operațiunea să meargă cât mai repede. Hotii au încercat să deschidă peste 40 de autoturisme, dar au plecat cu mâna goală.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ancheta politie timisoara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri