Jurnalul.ro Ştiri Observator Ambasadorul României în SUA: Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite cel mai probabil de anul viitor

Ambasadorul României în SUA: Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite cel mai probabil de anul viitor

de Redacția Jurnalul    |   

Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite cel mai probabil de anul viitor. Conform evaluării Ambasadei României în SUA, țara noastră a îndeplinit ultimul criteriu pentru a accede în Programul Visa Waiver: rata de respingere a vizelor pentru SUA a scăzut sub trei la sută.

„Astăzi (marți-n.r.) este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Ieri (luni - n.r.), s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere. Când am sosit acum mai bine de trei ani în America, am promis, împotriva oricăror predicții contrare, să-mi dedic toată energia pentru a vedea acest proiect finalizat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt recunoscător Președintelui pentru încrederea cu care m-a învestit și familiei mele pentru sprijinul neprețuit”, declară ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

Eliminarea vizelor pentru Statele Unite, adaugă diplomatul român, este „cea mai bună recunoaștere a unei solidarități ireversibile dintre români și americani”.

„Pentru această reușită însă, foarte mulți oameni au muncit. Mulțumesc administrației romanești - ultimelor două guverne, instituțiilor publice, coordonatorului național pentru Visa Waiver, care a făcut o treabă extraordinară, Parlamentului; mă înclin în fața zecilor de companii private care au sprijinit demersul nostru, asociației de afaceri româno-americane, instituțiilor media care au promovat campania publică, colegelor și colegilor din ambasada mea, fiecăruia în parte pentru pasiunea cu care au lucrat. Le sunt recunoscător în mod special prietenilor noștri americani - fără de care acest rezultat nu ar fi putut fi obținut - începând cu ambasada SUA de la București și ambasadoarei americane, care au făcut un efort uriaș, Departamentul Securității Naționale și secretarul său, Departamentul de Stat, membrii Congresului care au semnalat nevoia ca România să se alăture programului de scutire de vize. Dar cel mai mare merit îl au chiar românii, care - prin opțiunile lor clare, prin parcursul pe care l-au imprimat patriei lor, prin ambiția de a putea călători liber în țara cu care cei mai mulți dintre ei se simt aliniați ca valori și cu care statul român împărtășește o robustă alianță de securitate - ei, românii, au obținut acest statut”, adaugă Andrei Muraru.

El spune că primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, „probabil, în prima parte a anului viitor”.

„A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America. Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generație după generație a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârșită”, încheie Muraru.

România și-a stabilit obiectivul de a se alătura programului de scutire de viză în cursul anului 2025, iar pentru scăderea ratei de respingere sub pragul de 3 la sută, țara noastră a derulat în ultimul an o campanie de informare publică prin care a încurajat cetățenii români eligibili să solicite sau să îşi reînnoiască vizele de călătorie în SUA. În acelaşi timp, autorităţile române au realizat demersuri pentru implementarea tuturor măsurilor tehnice şi de securitate prevăzute de legislaţia americană privind regimul Programului Visa Waiver. Eforturile României au fost susținute de partenerii americani la toate nivelurile, inclusiv de Departamentul pentru Securitate internă și Departamentul de Stat, membri ai Congresului, Ambasada SUA la București.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Andrei Muraru români fără viză sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri