Jurnalul.ro Sport Andy Murray și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist, cu ochii în lacrimi

Andy Murray și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist, cu ochii în lacrimi

Fostul numărul 1 mondial Andy Murray a declarat, vineri, că intenţionează să se retragă din tenisul profesionist anul acesta, dar a afirmat că speră să poată ajunge până la turneul de la Wimbledon, adăugând totodată că Australian Open (14-27 ianuarie) ar putea fi ultima sa competiţie, informează AFP.
Cu ochii în lacrimi, scoţianul în vârstă de 31 de ani, care a participat la turneul de la Brisbane, a făcut acest anunţ la Melbourne, cu trei zile înainte de debutul Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem din acest an.
Murray, fost numărul 1 mondial şi de trei ori câştigător al unui turneu de Mare Şlem, s-a retras de la Openul Australiei 2018 pentru a fi supus unei operaţii la un şold şi nu a revenit pe terenurile de tenis decât în luna iunie, cu ocazia turneului de londonez de la Queen's. Apoi, el a disputat doar patru turnee înainte de a-şi încheia sezonul în luna septembrie pentru a lucra la revenirea în formă.
Însă Murray a fost eliminat în turul secund al turneului de la Brisbane săptămâna trecută şi a renunţat joi, după mai puţin de o oră, la un meci de antrenament cu Novak Djokovic.
"Eu pot să joc cu limitări. Dar cu limitări şi dureri nu pot simţi plăcerea jocului nici la competiţii şi nici la antrenamente", a afirmat el la Melbourne.
"Wimbledon este locul unde mi-aş dori să-mi închei activitatea, dar nu sunt sigur că o voi putea face", a adăugat Murray, care ar urma să joace în primul tur la Melbourne cu spaniolul Roberto Bautista Agut.

AGERPRES

Subiecte în articol: andy murray
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri