Jurnalul.ro Ştiri Locale Angajatul unei firme a fost lovit mortal de o cutie cu panouri fotovoltaice

Angajatul unei firme a fost lovit mortal de o cutie cu panouri fotovoltaice

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 36 de ani, angajat al unei firme din județul Vrancea, a fost lovit mortal, luni dimineața, de o cutie cu panouri fotovoltaice, care cântărea peste o tonă.

Potrivit IPJ Vrancea, polițiștii au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că în municipiul Adjud un bărbat de 36 de ani, angajat al unei societăți, a fost rănit grav de o cutie cu o încărcătură de aproximativ 1.300 de kilograme, în care se aflau panouri fotovoltaice.

Bărbatului i s-au făcut manevre de resuscitare de către cadrele medicale, însă, la scurt timp a fost declarat decesul acestuia.

În cauză a fost sesizat ITM Vrancea și a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: panouri fotovoltaice angajat firma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri