Jurnalul.ro Ştiri Justitie Angajaţi ai Hexi Pharma, audiaţi la Poliţie

Angajaţi ai Hexi Pharma, audiaţi la Poliţie

Angajaţi ai Hexi Pharma s-au prezentat joi la sediul Poliţiei Capitalei pentru a fi audiaţi în dosarul privind soluţiile dezinfectante folosite în spitale, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Pentru această anchetă, procurorii şi poliţiştii au ridicat deja documentele necesare în aceste zile şi au început activităţile specifice, conform procedurilor legale.

"La sediul IGPR au fost chemaţi joi simpli angajaţi, nu cei din conducerea firmei. Activitatea de audiere va continua şi în zilele următoare din dispoziţia procurorilor, unde vor considera necesar", au precizat sursele citate.

Miercuri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu a anunţat că, în urma primelor analize efectuate de ICECHIM, s-a decis retragerea produselor biocide neconforme provenind de la firma Hexi Pharma, în termen de zece zile.

Acesta a dat ca exemplu diferenţele mari de concentraţii de substanţe care au rezultat în urma analizelor.

"De exemplu, la Clorura de amoniu - 15% era valoarea declarată, 5,18% valoarea măsurată de către specialiştii de la ICECHIM. De asemenea, mai sunt diferenţe la un produs de iod, valoarea declarată este 10%, cea determinată este 7,41%. La glutaraldehidă avem 12% valoare declarată, 1,23 % valoare măsurată", a precizat secretarul de stat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri