Zeci de lucrători au dansat pe pistă, dar şi în Terminalul plecări sau sosiri de pe Aeroportul Milano Malpensa au dansat Jerusalema, bucuroși că au revenit la lucru. Coregrafia a fost lansată cu sloganul „mândru să plec din nou”: „Provocarea Jerusalema”a fost primită şi de alte aeroporturi din lume.
Au dansat pe pistă, dar şi în interior, în Terminalul plecări sau la sosiri. Astfel că turiştii care au trecut pe acolo, au fost primiţi cu zâmbetul pe buze şi cu o doză mare de entuziasm.
Videoclipul, publicat pe Youtube şi realizat de «Old School Sniperz», a fost lansat cu sloganul «mândru să plec din nou». Această nouă coregrafie a intrat în „provocarea Jerusalema”, care a văzut numeroase alte aeroporturi din lume ca protagonişti.
Cântecul DJ-ului sud-african Master KG, devenit graţie ritmului său antrenant o armă împotriva tristeţii într-un an marcat de pandemie, a inspirat „'provocarea de dans Jerusalema''. Mii de anonimi s-au filmat şi au distribuit pe reţelele sociale mici clipuri în care dansează pe această piesă.
În Germania, ca şi în alte părţi ale lumii, provocarea a fost pusă în aplicare de colegi din companii, administraţii sau spitale. Şi s-a lăsat cu amenzi. În timp ce hitul „Jerusalema” a făcut planeta să danseze datorită coregrafiilor publicate online pe reţelele sociale, casa de discuri Warner a revendicat drepturile de autor în Germania pentru difuzarea acestor clipuri realizate de amatori, relatează AFP.
În landul Renania de Nord-Westfalia din vestul Germaniei, serviciile Ministerului de Interne regional au avut surpriza neplăcută de a primi o factură „grea” pentru prestaţiile mai multor unităţi de poliţie.
„Este exact că Ministerul de Interne a soluţionat revendicările Warner Music pentru mai multe secţii de poliţie în cadrul 'Jerusalema Challenge' ", a declarat luni serviciul de presă pentru AFP, confirmând informaţiile publicate de media germane.
„Din motive contractuale'', ministerul nu a dorit să ofere mai multe detalii cu privire la sumele solicitate, calificate drept „substanţiale” de presă.
(sursa: Mediafax)