Jurnalul.ro Ştiri Politică Tîlvăr, la 19 ani de la aderarea la NATO: Cea mai puternică garanţie de securitate

Tîlvăr, la 19 ani de la aderarea la NATO: Cea mai puternică garanţie de securitate

de Redacția Jurnalul    |   

În urmă cu 19 ani România a început să beneficieze de cea mai puternică garanţie de securitate după ce a aderat la NATO, transmite ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, cu prilejul sărbătoririi Zilei NATO în România.

„Marcăm astăzi (duminică - n.r.) 19 ani de la momentul accederii cu drepturi depline în cea mai puternică alianță politico-militară din lume, o alianță fundamentată pe valori comune universale, precum democrația, drepturile omului şi statul de drept, și care protejează un miliard de cetățeni și teritoriile națiunilor din care aceștia fac parte. Începând cu semnarea Tratatului la Washington și ceremonia arborării drapelului la Cartierul General al NATO, în urmă cu 19 ani, istoria consemnează deja momentul de la care România a început să beneficieze de cea mai puternică garanţie de securitate pe care ne bazăm în vremuri cum, din păcate, sunt cele pe care le trăim acum, în contextul amenințător creat de agresiunea rusă în Ucraina”, transmite Angel Tîlvăr.

El amintește și de războiul din Ucraina.

„Contextul de securitate din ultimii ani din regiunea Mării Negre, ce a culminat cu invazia ilegală a Rusiei în Ucraina, a evidenţiat emergenţa unor riscuri şi ameninţări noi. Acestea au reclamat acțiuni concrete și oportune din partea Alianței Nord-Atlantice, acțiuni în cadrul cărora, având în vedere proximitatea față de această zonă de război, România deține unul din locurile centrale. Intervențiile Federației Ruse din Georgia, anexarea ilegală a Crimeei și declanșarea războiului de agresiune la adresa Ucrainei, concomitent cu încălcările repetate ale tratatelor încheiate și ordinii internaționale de către regimul de la Moscova, au afectat echilibrul de securitate în regiune. Din aceste considerente, anii 2014 și 2022 au reprezentat momente de cotitură în abordarea apărării colective la nivelul NATO. Postura militară şi atitudinea agresivă a Federației Ruse în recâştigarea statutului de putere globală au avut un impact major asupra securității flancului estic al Alianţei. În continuare, instabilitatea mediului de securitate din regiune și asertivitatea Rusiei ne determină să continuăm consolidarea posturii de descurajare şi apărare aliată și să conştientizăm consecinţele comportamentului acestei națiuni agresoare pe termen mediu şi lung”, adaugă ministrul Apărării Naționale.

Angel Tîlvăr arată că, încă de la accederea cu drepturi depline în Alianță, România a participat activ la implementarea deciziilor aliate printr-o participare consistentă cu trupe și mijloace la misiunile NATO din Orientul Mijlociu și Balcanii de Vest, cât și în cadrul exercițiilor și aplicațiilor desfășurate în țările aliate și partenere.

„De asemenea, România și-a consolidat constant profilul său în NATO, atât prin contribuții conceptuale, cât și pe dimensiunea operațională, deciziile adoptate la nivel înalt, începând din 2014 și până în prezent, regăsind țara noastră printre națiunile ce au propus și au obținut acceptul pentru crearea unei arhitecturi de securitate pe propriul teritoriu, complet integrată în structura de forțe a NATO, începând de la nivel brigadă și până la nivel corp de armată. În același efort de consolidare a apărării euro-atlantice, în 2015, România a decis participarea la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă, parte integrantă a sistemului NATO, care oferă o capacitate avansată de apărare a populațiilor, teritoriului aliat și a forțelor aliate în fața unui potențial atac cu rachete balistice. Participarea României la dezvoltarea componentei europene, prin găzduirea sistemului de interceptori tereștri AEGIS ASHORE, amplasat la Deveselu, cu scop pur defensiv de apărare a populaţiei, teritoriului şi forţelor Europei, reprezintă un succes al țării noastre, care și-a consolidat, astfel, poziția de aliat de încredere”, adaugă Tîlvăr.

Ministrul Apărării Naționale afirmă că aderarea la NATO a adus cu sine schimbări profunde la nivelul organismului militar.

„Atât România, cât și Alianța Nord Atlantică se pot baza în prezent pe o armată profesionistă, experimentată și exersată în misiuni în teatrele de operații. Mai mult, în baza acordului politic din anul 2015, Armata României parcurge un proces accelerat de înzestrare cu tehnică militară modernă, ritm ce va continua și în anii următori, în baza creșterii bugetului apărării la 2,5 procente din Produsul Intern Brut. În încheiere, îi asigur atât pe români, cât și pe aliați că NATO poate conta pe România, iar România poate conta pe NATO în eforturile comune și constante de apărare împotriva oricăror tipuri de amenințări prezente sau viitoare”, încheie Tîlvăr.

Pe 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice, iar pe la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.

În baza Legii nr. 390 din 28 septembrie 2004, Ziua NATO în România se sărbătorește în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Angel Tîlvăr NATO
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri