Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel participă la funerariile fostului președinte George H.W. Bush

Angela Merkel participă la funerariile fostului președinte George H.W. Bush

Cancelarul german Angela Merkel va asista la funeraliile fostului preşedinte George H.W. Bush, care vor fi organizate miercuri la Catedrala Naţională din Washington, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al şefei guvernului german, relatează dpa. 

Merkel va sosi marţi la Washington şi va participa miercuri la serviciul funerar, înainte de a reveni imediat la Berlin. Cancelarul german va transmite din partea Germaniei condoleanţe poporului american, a precizat sursa citată. 

Întrebat dacă sunt planificate întâlniri în marja funeraliilor, purtătorul de cuvânt Steffen Seibert a declarat că rămâne de văzut dacă va apărea vreo oportunitate înainte sau în timpul serviciului funerar. 

George H.W. Bush, un susţinător ferm al reunificării Germaniei în timpul mandatului său, a încetat din viaţă la locuinţa sa din Houston vineri, la vârsta de 94 de ani. 

În scrisoarea sa de condoleanţe, Merkel l-a numit pe Bush 'un noroc în istoria Germaniei', lăudând rolul acestuia în relaţiile transatlantice.

AGERPRES

Subiecte în articol: george bush angela merkel funerarii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri