Jurnalul.ro Ştiri Externe Anglia suspendă obligativitatea confirmării prin test PCR a rezultatului pozitiv furnizat de un test rapid

Anglia suspendă obligativitatea confirmării prin test PCR a rezultatului pozitiv furnizat de un test rapid

Persoanele care sunt diagnosticate cu COVID-19 în urma unor teste rapide cu flux lateral nu vor mai trebui să confirme acel rezultat pozitiv prin intermediul unui test PCR dacă nu prezintă simptome, informează Reuters.

Marea Britanie a raportat numere record de infectări zilnice, iar specialiştii de la UKHSA au spus că rata mare de prevalenţă COVID-19 înseamnă că probabilitatea unui rezultat fals pozitiv oferit de un test cu flux lateral (LFD) este scăzută.

Decizia de miercuri ar putea, de asemenea, să reducă presiunea care apasă pe sistemul naţional de testare şi să diminueze confuzia din rândul populaţiei atunci când rezultatele celor două teste se contrazic între ele.

Noua hotărâre va intra în vigoare începând din 11 ianuarie în Anglia, iar persoanele care dezvoltă simptome de COVID-19 vor trebui să facă în continuare un test PCR, au precizat reprezentanţii UKHSA.

Decizia de miercuri repetă recomandările din valul de COVID-19 din iarna trecută, când necesitatea confirmării infectării printr-un test PCR a fost suspendată din ianuarie până în martie.

 

Subiecte în articol: anglia test pcr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri