Jurnalul.ro Ştiri Politică ANI nu vrea eliminarea sancțiunii pentru conflict de interese

ANI nu vrea eliminarea sancțiunii pentru conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că nu susţine propunerea legislativă care prevede ca senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele în birourile parlamentare înainte de anul 2013 să nu mai fie sancţionaţi pentru conflict de interese.

Într-un comunicat remis luni, ANI declară că nu susţine propunerea legislativă privind interpretarea art. 38 alin. 11 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, "întrucât intervenţia legislativă nu este necesară, în acord cu principiul aplicării în timp a legii civile, modificările propuse fiind în totală contradicţie cu dispoziţiile art.70 şi 71 din Legea nr. 161/ 2003 şi ale art.301 din Codul penal - prevederi care reglementează conflictul de interese în materie administrativă şi penală".

ANI arată că textul propus este de natură să excludă parlamentarii de la aplicarea sancţiunilor pentru conflictul de interese, prin eliminarea situaţiilor de conflict de interese pentru pentru anii 2003-2013, perioada cuprinsă între adoptarea Legii nr.161/2003 şi intrarea în vigoare a Legii nr.219/2013.

Concret, iniţiatorii proiectului legislativ propun interpretarea art.38 alin.11 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, care prevede faptul că "Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar" - prevedere introdusă în anul 2013 prin Legea nr. 219 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006.

În opinia ANI, prin această propunere legislativă se creează premisa conform căreia interdicţia de angajare a rudelor în cadrul propriilor birouri parlamentare operează doar de la data introducerii art.38 alin.(11) în Statutul deputaţilor şi al senatorilor, şi anume de la data adoptării Legii nr.219/2013, cu toate că anterior acestui moment exista o dispoziţie expresă care să interzică parlamentarilor să-şi angajeze rudele sau afinii la birourile parlamentare, şi anume art.70 din Legea nr.161/2003 - dispoziţie legală aplicabilă parlamentarilor referitoare la conflictul de interese de natură administrativă, conflict de interese care este generat tocmai ca urmare a angajării la birourile parlamentare a rudelor sau afinilor deputaţilor şi senatorilor, conform practicii judiciare a Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"Prin urmare, nici anterior adoptării Legii nr.219/2013, parlamentarii nu puteau dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării rudelor sau afinilor la propriile birouri parlamentare, întrucât aveau obligaţia de a respecta regimul juridic al conflictelor de interese, în speţă dispoziţiile art.70 şi 71 din Legea nr.161/2003 şi ale art.301 din Codul penal. Mai mult decât atât, considerăm că intervenţia legislativă nu este necesară, în acord cu principiul aplicării în timp a legii civile, modificările aduse Legii nr.96/2006 prin Legea nr.219/2013 se aplică numai pentru viitor, nefiind astfel necesară o intervenţie legislativă care să menţioneze expres acest principiu fundamental de drept", mai declară ANI.

Inspectorii de integritate explică faptul că regimul juridic al conflictului de interese administrativ, pentru toate categoriile de persoane care ocupă funcţii/demnităţi publice, este cel reglementat de dispoziţiile Legii nr.161/2003, coroborat, din punct de vedere procedural, cu dispoziţiile Legii nr.176/2010.

Din aceste considerente, ANI consideră că definiţia conflictului de interese cuprinsă în art.70 din Legea nr.161/2003 este suficient de clară, precisă şi necondiţionată de adoptarea altor reglementări, subsecvente, pentru diferite categorii de demnităţi şi funcţii publice.

În perioada 2011 - 2015, ANI a constatat, în cazul deputaţilor şi senatorilor, 56 de cazuri de conflicte de interese de natură administrativă şi 26 de cazuri de conflicte de interese de natură penală. În ceea ce priveşte conflictele de interese de natură administrativă, ANI a câştigat definitiv şi irevocabil în 22 de cazuri şi doar într-un singur caz instanţă a anulat raportul de evaluare emis de Agenţie, restul dosarelor fiind pe rol.

Referitor la conflictele de interese de natură penală, în 18 cazuri instanţa a emis sentinţe de condamnare la închisoare cu suspendarea pedepsei, în 3 cazuri amendă administrativă, iar în 5 cazuri dosarele se află pe rolul organelor de cercetare penală. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri