Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANPC joacă pentru bănci în scandalul creditelor ipotecare

ANPC joacă pentru bănci în scandalul creditelor ipotecare

de Daniela Ivan    |   
Cinci iniţiative legislative, care încearcă să rezolve problemele pe care le au datornicii cu băncile, se plimbă de mai bine de un an între diverse instituţii ale statului. Ca şi cum nu ar fi fost suficiente, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă, care-şi propune să transpună în legislaţia românească Directiva 17 a UE privind creditele ipotecare. Cu atâtea legi care se bat cap în cap, datornicii riscă să rămână cu buza umflată.

Proiectul elaborat de ANPC încearcă să rezolve toate problemele care apar la împrumuturile imobiliare pe care oamenii le iau de la bănci, ignorând celelalte iniţiative legislative care îşi propun acelaşi lucru. Două dintre ele, Legea insolvenţei persoanelor fizice şi Electorata, sunt deja aprobate, chiar dacă prima este amânată pentru un an, iar cea de a doua este inaplicabilă. Şi Legea dării în plată este aproape de finalizare, fiind întoarsă în Parlament pentru unele modificări. Întrebarea este dacă sunt necesare toate aceste legi şi cine stabileşte care să rămână şi care nu. „Este întrebarea pe care şi-o pune şi comunitatea bancară. Iniţierea de proiecte legislative este un lucru normal, ăsta e rolul Parlamentului. Însă trebuie să existe un loc, să existe o discuţie serioasă să vedem ce legi reglementează şi ce anume reglementează. Este necesară o comisie serioasă de consultare care trebuie să medieze acestă situaţie”, a declarat Bogdan Preda, director executiv Relaţii Publice, Consiliul Patronatelor Bancare.

Noul proiect este inutil
Avocatul Gheorghe Piperea susţine că proiectul ANPC nu împiedică aplicarea ei. „Se aplică din martie 2016 şi asta înseamnă că niciun contract care este deja în vigoare nu va putea fi supus acestei reglementări. Sunt vizate doar contractele care vor fi încheimplementează Directiva UE, ci iate după această dată”, a explicat Piperea. Acesta a adăugat că, din acest punct de vedere, ca aplicabilitate în timp, proiectul ANPC nu se suprapune cu celelalte iniţiative legislative, dar este total inutil din multe puncte de vedere. Piperea a dat exemplul Legii dării în plată, al cărei iniţiator este împreună cu deputatul Daniel Zamfir. „Proiectul ANPC prevede darea în plată, dar lasă la aprecierea băncilor dacă vor să facă asta sau nu. Este dublă reglementare, pentru că această posibilitate este deja prevăzută în Codul Civil, nu mai este nevoie de o lege specială pentru asta”. Un alt articol din proiectul Guvernului prevede ca împrumuturile în valută garantate cu imobile să poată fi convertite în lei în orice moment, dar acest subiect face obiectul unei legi mult dezbătute care aşteaptă de mai bine şase luni să treacă prin Parlament, respectiv Legea conversiei creditelor în lei. Diferenţa este că, în cazul iniţiativei ANPC, conversia nu se va putea face pentru creditele luate înainte de 2016. Exact acolo unde sunt problemele! 

Avalanşa asta de legi neaplicabile dau imaginea de instabilitate legislativă într-o ţară care are încă nevoie de investiţii străine serioase, spune Bogdan Preda, director executiv Relatii Publice, Consiliul Patronatelor Bancare.


Guvernul aplică tehnica confuziei. Va veni cu propria-i lege, prin ANPC, ca să poată să spună ce ne mai trebuie Legea dării în plată sau Legea conversiei creditelor? Uite, a dat ANPC o lege care le cuprinde pe toate!
Gheorghe Piperea, avocat

Ce prevede iniţiativa ANPC
- Creditele contractate în monedă străină vor putea fi convertite în orice moment, la cererea consumatorilor.
- Cu şase luni înainte de executarea silită, datornicul este scutit de rate şi penalizări. În acest timp îşi caută singur cumpărător pentru casă.
- Se interzice perceperea unui comision de analiză a dosarului în cazul în care creditul nu se acordă.
- Bancherii trebuie să informeze cetăţenii înainte de a consulta orice bază de date în scopul evaluării bonităţii.
- Contractele de credit vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 puncte.
- Se interzice introducerea sau majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor pe parcursul derulării contractului de credit.
- Contractele trebuie să cuprindă formula matematică de calcul a DAE şi a dobânzii în cazul creditelor cu dobândă variabilă.
- Băncile sunt obligate ca în orice formă de publicitate să includă o avertizare privind riscurile specifice asociate contractelor de credit.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri