Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANPC pune la dispoziția consumatorilor un număr de telefon pentru urgențe

ANPC pune la dispoziția consumatorilor un număr de telefon pentru urgențe

Persoanele nemulțumite de calitatea unui produs pot să aducă la cunoștința Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) acest fapt prin numărul de telefon 0790.219.551, începând cu 7 februarie 2022. 

Acesta poate fi folosit și prin aplicația WhatsApp pentru sesizarea neregulilor cu caracter de urgenţă. Însă nu se pot folosi funcțiile video sau  voce, doar mesaje scrise și foto prin care sunt sesizate nereguli cu caracter de urgenţă, în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor din toată țara. 

Pot fi reclamate inclusiv facturile mari la electricitate și gaze naturale, debranșări, dar și situaţii urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor.

ANPC precizează că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamaţiile.
"Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic reclamat. Reclamaţiile se fac în format scris - transmise prin poştă - în format electronic sau se depun personal, pentru soluţionarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege", transmite instituția.

Formularul de reclamaţie online se găsește pe site-ul ANPC, la linkul http://reclamatii.anpc.ro/Reclamatie.aspx.

Subiecte în articol: Protecţia Consumatorilor reclamatii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri