Jurnalul.ro Ştiri Locale ANSVSA: 272 de focare de pestă porcină africană, în 150 de localităţi

ANSVSA: 272 de focare de pestă porcină africană, în 150 de localităţi

Pesta porcină africană evoluează în prezent în 150 de localități din 24 de județe, cu un număr de 272 de focare (dintre care 5 focare în exploatații comerciale). În alte 16 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți, anunță ANSVSA.

 

În intervalul 11 – 17.06.2020 au fost înregistrate 10 focare noi, printre care în județul Brașov unul într-o fermă comercială, alte trei în județul Bihor.

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 3.688 de cazuri la mistreți. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor.

Până la această dată au fost despăgubiți 15.129 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 440.974.170 de lei. În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 7.983.160 de lei pentru alți 203 propietari.

De la începutul acestui an, în Europa, pe lângă România au fost diagnosticate focare de PPA în: Bulgaria, Ucraina, Belgia, Estonia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Serbia, Slovacia și Ucraina și Grecia.

Mediafax

Subiecte în articol: pesta porcina africana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri