Jurnalul.ro Ştiri Locale ANSVSA a identificat firme care înlocuiau laptele de oaie sau de capră cu lapte de vacă

ANSVSA a identificat firme care înlocuiau laptele de oaie sau de capră cu lapte de vacă

ANSVSA a făcut o serie de controale în comerțul cu produse lacate și bulion, printre practicile constatate fiind substituirea laptelui de oaie sau de capră cu lapte de vacă, adaosul de grasime vegetală, adaosul de proteină de soia sau adaosul de apă.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurarat în perioada 18 - 26.10.2022, o acțiune tematică de control, cu privire la respectarea condiţiilor sanitare veterinare referitoare la procesarea, depozitarea și comercializarea laptelui crud, produselor lactate și pastei de tomate/bulion/ketchup.

Obiectivele controlate prioritar au fost depozitele frigorifice și depozitele de produse alimentare fără regim termic, ce efectuează operațiuni de import din țări terțe și comerț intracomunitar, unitățile de procesare lapte și produse din lapte, unitățile de procesare/depozitare pastă de tomate/bulion/ketchup, precum și unitățile de comercializare en gros și en detail a laptelui, a produselor lactate, a pastei de tomate/bulion/ketchup.

În cadrul controalelor tematice s-au prelevat probe, în vederea efectuării examenelor de laborator, pentru identificarea practicilor frauduloase în ceea ce privește laptele și produsele lactate, respectiv substituirea laptelui de oaie/capră cu lapte de vacă, adaosul de grasime vegetală, adaosul de proteină de soia sau adaosul de apă.

Pentru evidențierea fraudelor alimentare la bulion, s-au efectuat prelevări de probe, în vederea determinării adaosului de conservanți.

Au fost verificate 710 unități de lapte și produse lactate, unde s-au constatat etichetări incomplete, neprezentarea documentelor de proveniență brânză FETA origine Bulgaria sau depozitare, manipulare și igienizare necorespunzătoare.

Neregulile constatate au fost sancționate cu 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de 286.920 de lei. S-a reținut oficial cantitatea de 638 de kg lapte și produse lactate.

Pentru ăastă tomate/bulion/ketchup au fost verificate 609 unități, iar neregulile constatate au fost sancționate cu 17 amenzi contravenționale în valoare de 98.400 de lei. S-a reținut oficial cantitatea de 443 de kg pastă de tomate și 45 de kg ketchup.

În urma definitivării interpretării rezultatelor buletinelor de analiză emise de IISPV și LSVSA județene, au rezultat cinci probe de produse lactate la care s-a constatat substituirea laptelui de capră cu lapte de vacă sau adaos de grăsimi vegetale, 46 de probede lapte și produse lactate au fost neconforme în ceea ce privește conținutul de proteină, grăsime și/sau sare, nerespectând cerințele Regulamentului (CE) nr.1169/2011 cu privire la informarea consumatorului, iar șase probe de bulion de tomate, pastă și sos de tomate, au fost necorespunzătoare din punct de vedere al conținutului de conservanți, nerespectând legislația europeană.

Aceste neconformități au fost gestionate în cadrul platformei Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF) și au fost dispuse, după caz, măsuri de retragere de pe piață.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ansvsa controale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri