Lotul olimpic de gimnastică feminină al SUA este implicat într-un scandal în care un doctor este acuzat de abuz sexual. Anul trecut, Indianapolis Star a investigat şi cazuri în care bărbaţi antrenori, membrii ai organizaţiei naţionale USA Gymnastics, au fost acuzaţi de faptul că abuzau sexual gimnastele. Anchetele respective au încurajat tot mai multe tinere să relateze abuzurile la care au fost supuse în interiorul organizaţiei de gimnastică a SUA timp de mai mulţi ani, pe când erau fete şi gimnaste ale lotului. Noile acuzaţii nu au doar subiectul unui antrenor, cât şi al unui doctor foarte cunoscut ce a lucrat cu lotul olimpic, echipe naţionale şi alţi atleţi de-a lungul a 30 de ani.
Mai mult de 60 de femei au depus plângeri până acum, iar unii sunt de părere că numărul acestora va ajunge la 100. Acum, pentru prima dată, trei foste membre ale echipei naţionale, unde una dintre ele a câştigat o medalie olimpică, descriu tratamentul pe care l-au primit de la doctorul Lawrence Nassar, omul în care au avut încredere şi în compania căruia se simţeau confortabil şi îl numeau „Larry”.
Jeanette Antolin, Jamie Dantzscher şi Jessica Howard povestesc despre faptul că toate fetele îl plăceau, era alături de ele, le susţineau şi era foarte sigur pe sine. „Fiind mică, eram confuză. Nu ştiam ce se întâmplă”, spune Jessica, campioană naţională la gimnastică ritmică între 1999 şi 2001. Jeanette a fost în echipa naţională din 1995 până în 2000 şi a ajutat Universitatea California din Los Angeles să câştige trei campionate naţionale. Jamie Dantzscher a luat bronzul la Jocurile Olimpice din 2000 şi a fost pusă pe „Athletic Hall of Fame” a Universităţii California din Los Angeles.
Erau adolescente, iar în sportul pe care l-au îmbrăţişat, accidentările erau frecvente. Lawrence Nassar, un medic osteopatic, era unul din cei mai cunoscuţi doctori din lumea gimnasticii. Şi el a fost cel la care au apelat pentru a rămâne în competiţii. Acesta este acuzat acum de posesie de pornografie infantilă şi abuz sexual asupra fiicei unui prieten de familie. Anchetatorii au putut merge pe urmele lui în urma declaraţiilor gimnastelor făcute după mai mulţi ani de tăcere. Poliţia şi FBI-ul investighează acum zeci de alte cazuri în care este implicat Nassar, unele mai vechi, altele din ultimii doi ani.
Jamie Dantzsher avea în jurul vârstei de 13 sau 14 ani când a început să aibă dureri insuportabile de spate în partea dreaptă şi a decis să meargă la doctor pentru a se trata. Făcea parte din echipa naţională de junioare când Nassar îşi introducea degetele în vaginul fetei mişcându-i piciorul în acelaşi timp, apoi îi masa şoldul spunând că aşa va trece durerea. "Aceste practici au continuat până la Jocurile Olimpice de la Sydney, când aveam 18 ani", a adăugat Dantzscher.
Jessica Howard avea 15 ani când a avut o problemă gravă cu şoldul, iar cei de la USA Gymnastics i-au sugerat să se ducă la baza de antrenament Karolyi pentru a contacta doctorul de acolo. Ferma Karolyi este situată în afara oraşului Houston în Texas şi este mecca gimnasticilor de elită care au renunţat la o copilărie normală pentru a-şi urma visurile olimpice. Este condusă de antrenorii legendari, Bela şi Marta Karolyi, cei care au antrenat-o pe Nadia Comăneci, la primul zece din istorie, şi lotul feminin de gimnastică al României până în anul 1891, când s-au stabilit în Statele Unite ale Americii. Aici, membrii echipei naţionale de gimnastică artistică vin o dată pe lună pentru câteva zile de antrenament intensiv. Fetele stăteau în cabinele de pe proprietate, unde doctorul venea pentru a le trata. Jessica poveşte că a început să o maseze, apoi i-a cerut să nu mai poarte lenjerie intimă, după care a continuat să se ducă în zonele intime. „Îmi aduc aminte că mă gândeam că ceea ce se întâmplă nu e bine, dar nu eram în stare să spun ceva pentru că era, ştii tu, cel mai bun doctor. Şi ar fi trebuit să fiu norocoasă că eram la fermă şi lucram cu el”, spune Jessica într-un interviu acordat CBS News.
Celelalte gimnaste adaugă că nu se plângeau nimănui despre asta pentru că era un tratament şi „nu te plângi despre tratament”, zice Jeanette.
Doctorul Nassar a pledat nevinovat acuzaţiilor şi, într-o declaraţie dată de avocaţii lui, susţine că tratamentul era legitim. Că este o terapie rară pentru durerile de spate şi de şolduri unde specialiştii masează zone din interiorul vaginului. În cazul unui minor însă, o asemenea procedură se face cu un asistent sau însoţitor şi cu mănuşi. Conform declaraţiilor, fetele au fost supuse acestui tratament de la 9 sau 13 ani şi până la vârsta de 18 ani, fără mănuşi, fără însoţitori, ele crezând că, din punct de vedere medical, este normal ce face.
John Manly, avocatul din California care le reprezintă pe gimanstele abuzate, este de părere că fiecare lot olimpic din 1996 şi până în prezent a trecut prin mâinile acestui doctor şi, implicit, prin aceste „metode” de tratament. Inclusiv cele de la Rio şi de la Londra. Este sigur de asta „pentru că acest om este un prădător în serie. Problema aici este că nimeni nu le-a protejat pe aceste fete. Ei au pus medaliile şi banii înainte”, spune Manly. Prin „ei” se referă la antrenorii Karolyi. Nu îi acuză despre faptul că ar fi ştiut de abuz. Au trecut foarte mulţi ani până când femeile au povestit asta cuiva, dar asta s-a întâmplat şi din cauza presiunii emoţionale puternice, abuzului emoţional de la fermă, ce l-a ajutat pe doctorul Nassar să câştige încrederea fetelor, dându-se drept „băiatul bun” prin faptul că le încuraja, le dădea dulciuri, făcea să pară că îi pasă de ele, atunci când nimeni nu o făcea. Antrenamentele de acolo se desfăşurau în condiţii de teamă. Era o presiune extraordinară şi niciodată nu era suficient ce făceau. Avocatul spune că fetele erau înspăimântate de faptul că „nu erau capabile de a-şi îndeplini visurile. Renunţi la copilărie şi la adolescenţă pentru a-ţi reprezenta ţara. Iar antrenorii Karolyi şi echipa de selecţie care este acolo controlează tot ce mişcă. Aşa că destinul tău e în mâinile lor. Trebuie să faci ce îţi spun”.
În numele femeilor pe care le apără, Manly îi acuză pe antrenorii Bela şi Marta Karolyi şi USA Gymnastics pentru că nu şi-au protejat gimnaştii. Steve Penny, preşedintele USA Gymnastics, nu a dat declaraţii jurnaliştilor CBS despre doctorul Nassar, dar, într-un document public, organizaţia spune că este „îngrozită că oricine ar putea exploata un atlet tânăr sau un copil în această manieră”. Potrivit documentului, USA Gymnastics „a aflat despre plângerea unui atlet asupra doctorului Nassar în iunie 2015. Cinci săptămâni mai târziu, după o anchetă internă, l-au denunţat FBI-ului şi i-au reziliat toate contractele.
Aceştia au mai declarat că politica lor spune că un adult din cadrul organizaţiei ar trebui să evite să rămână singur cu un minor. Dar fetele erau întotdeauna singure cu doctorul, tratamentele aveau loc în paturile în care dormeau, iar antrenorii ştiau asta. Bela şi Marta Karolyi nu au oferit niciun interviu, dar au dat o declaraţie oficială prin care au spus că nu au ştiut niciodată de faptul că doctorul făcea aceste lucruri şi că vizita atleţii în camerele lor fără supraveghere. Totodată, au negat faptul că la fermă este un mediu emoţional abuziv.
Gimnastele susţin că încă se confruntă cu impactul psihologic şi emoţional pe care l-au avut pe parcursul carierelor.
Citeşte şi:
Scandal URIAS in gimnastica. Un doctor al lotului olimpic a fost acuzat de abuz sexual
Scandal sexual uriaș în gimnastica americană în care sunt implicați și Bela și Martha Karoly