Nicolae Dică, antrenorul celor de la FCSB, a susţinut conferinţa de presă înaintea meciului cu ACS Poli Timişoara, programat duminică, de la ora 20:45. Tehnicianul echipei din Bucureşti a vorbit despre duelul cu formaţia antrenată de Ionuţ Popa, dar şi despre situaţia lui Denis Alibec, Cătălin Golofca şi a lui Romario Benzar, ultimul fiind accidentat în meciul cu Hapoel Beer Sheva.
„Au fost meciuri de campionat în care nu ne-am concentrat cum trebuie, nu ne mai permitem asta. Nu mai avem voie să facem pași greșiți. Pregătim meciurile la fel, atât în Europa, cât și în campionat. E adevărat că în campionat un pas greșit poate fi îndreptat, în cupele europene e altfel”, a spus tehnicianul celor de la FCSB.
„Este clar că atmosfera e alta, dar trebuie să fim profesioniști, să ne concentrăm la fiecare joc. Vor fi jucători care mâine vor evolua, deși în acest campionat au evoluat mai puțin. Timișoara e o echipă care în acest moment nu trece printr-un moment foarte bun. A început bine, dar acum nu are un moment fericit. Are în lot jucători buni, mai ales de la mijlocul terenului în sus, unde sunt fotbaliști care pot da lovitura printr-o execuție spectaculoasă”, a afirmat antrenorul stelist.
Nicolae Dică a vorbit despre Alibec şi Golofca: „Este normal ca patronul să îşi dorească să îl readucă în lot pe Alibec. Își dorește să producă bani atâta timp cât investește. Veți vedea ce se va întâmpla în zilele următoare cu Alibec. Cu siguranță el va primi o a doua șansă. E căpitanul echipei, e normal să se întâmple asta. Totul depinde doar de el.”
„Golofca se antrenează cu echipa, e în lot pentru jocul de mâine cu ACS Poli. Și el va avea șansa să joace și să demonstreze că jocurile mai slabe au fost doar o întâmplare. Denis se antrenează separat. Voi mai avea o discuție zilele următoare”, a mai spus Nicolae Dică la conferința de presă.
Tehnicianul a lămurit şi problema în cazul accidentării lui Romario Benzar: „Pe Benzar nu ne vom mai putea baza aproximativ o lună”.