Jurnalul.ro Ştiri Locale Aproape o mie de credincioşi la slujba de Bobotează oficiată la noua catedrală regală şi arhiepiscopală de la Mănăstirea Curtea de Argeş

Aproape o mie de credincioşi la slujba de Bobotează oficiată la noua catedrală regală şi arhiepiscopală de la Mănăstirea Curtea de Argeş

Aproape o mie de credincioşi au asistat, luni, la slujba de Bobotează oficiată la noua catedrală regală şi arhiepiscopală de la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic. Ultima parte a ceremonialului religios s-a desfăşurat în faţa catedralei, unde arhiepiscopul Calinic a sfinţit apa şi i-a binecuvântat pe credincioşi.

"Dacă aveţi dureri de orice fel, luaţi imediat agheasmă de care aveţi în casă (...). Neapărat să luaţi agheasmă, să vedeţi cât de bine vă simţiţi (...). Nu ne facem reclamă la agheasmă, e sfinţită de Duhul Sfânt, nu are nevoie de niciun fel de prezentare, este o forţă a Duhului Sfânt pe care o avem la îndemână. Folosiţi-o", a spus arhiepiscopul Calinic în cuvântul către credincioşi.

El le-a cerut oamenilor să se roage pentru semenii lor din Australia, greu încercaţi de incendiile de vegetaţie din ultimele săptămâni.

Mulţi dintre credincioşi au aşteptat la rând câteva ore pentru a lua agheasmă, însă nu au fost înregistrate incidente din cauza aglomeraţiei.

Ordinea publică a fost asigurată de câteva zeci de jandarmi, care au montat încă de dimineaţă garduri de protecţie şi au dirijat mulţimea.

În noua catedrală de la Curtea de Argeş au fost înmormântaţi Regele Mihai şi Regina Ana, ulterior fiind reînhumate şi osemintele Regelui Carol al II-lea, aduse la Curtea de Argeş încă din anul 2003 şi depuse iniţial într-o capelă din curtea mănăstirii, precum şi cele ale Reginei Elena. 

www.agerpres.ro

Subiecte în articol: boboteaza
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri