Jurnalul.ro Sport Fotbal international Slavko Vincic din Slovenia va arbitra meciul România-Israel

Slavko Vincic din Slovenia va arbitra meciul România-Israel

de Redacția Jurnalul    |   

Slavko Vincic din Slovenia a fost desemnat de UEFA să arbitreze meciul România-Israel, programat sâmbătă pe Arena Națională, a anunțat joi Federația Română de Fotbal.

UEFA a anunțat brigada de arbitri care va conduce meciul România – Israel. La centru se va afla Slavko Vincic (43 de ani, Slovenia), care va fi ajutat la cele două tușe de conaționalii Tomaž Klančnik (40 de ani) și Andraž Kovačič (37 de ani), în vreme ce al patrulea oficial va fi Matej Jug (42 de ani), tot din Slovenia.

FRF notează că Vincic e arbitru FIFA din 2010 și a mai arbitrat o dată un joc al selecționatei României. În 2014, a fost la centru la meciul amical România – Danemarca 2-0, goluri marcate de Claudiu Keșeru. Pe baca României se afla atunci Anghel Iordănescu.

Slavko Vincic este arbitrul care a condus la centru finala UEFA Europa League din sezonul 2021-2022, dintre Eintracht Frankfurt și Rangers, câștigată de nemți, la loviturile de departajare.

Partida România-Israel este programată sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21.45, pe Arena Națională.

Naționala României își continuă parcursul spre Campionatul European – Germania 2024 cu două partide importante pe teren propriu: sâmbătă, cu Israel, și marți, 12 septembrie, ora 21.45, împotriva Kosovo. Ambele partide vor avea loc pe Arena Națională.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: România-Israel Slavko Vincic Slovenia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri