Jurnalul.ro Tech Ştiinţă ARCA continuă operaţiunile în SUA, în ciuda arestării fondatorului

ARCA continuă operaţiunile în SUA, în ciuda arestării fondatorului

Compania ARCA Space Corporation, înfiinţată în România şi relocată în SUA, a anunţat că va continua să-şi dezvolte proiectele după ce preşedintele Dumitru Popescu a fost pus sub acuzare în statul New Mexico pentru deturnare de fonduri.

"Compania are încredere în președintele său Dumitru Popescu și îl așteaptă să își ducă la bun sfârșit eforturile întreprinse. Dumitru Popescu a fost acuzat în statul New Mexico, își susține nevinovăția și urmărește să aiba câștig de cauză în cadrul procedurilor juridice", se arată într-un comunicat ARCA.  

Compania a anunţat că se va concentra, în următoarea perioadă, pe testarea unui motor de rachetă capabilă să transporte 100 de kilograme de marfă la un preţ de 10.000 de dolari pe kilogram.

Dumitru Popescu, fondatorul companiei aerospaţiale, a fost pus sub acuzare pentru deturnare de fonduri, fals şi fraudă cu un prejudiciu estimat la 20.000 de dolari. Acesta a fost închis într-un centru de detenţie din localitatea Dona Ana, fără să i se acorde posibilitatea de a ieşi pe cauţiune până pe 20 noiembrie, când va fi audiat.

Dumitru Popescu este acuzat că l-ar fi fraudat pe directorul şi fondatorul companiei de telecomunicaţii Anova Technologies, Michael Persico, de sume de peste 20.000. Nu este încă clar dacă ARCA a fost implicată în dosar sau doar Popescu, personal.

La începutul acestui an, ARCA se pregătea să-şi extindă operaţiunile din New Mexico, urmând să deschidă un nou loc de testări în acest stat.

În 2015, ARCA a accesat fonduri de Dezvoltare Economică Locală din partea statului New Mexico. Compania a primit o tranşă de 60.000 de dolari, acordată din bugetul oraşului Las Cruces.

Tot în 2015, ARCA a ţinut prima pagină a multor publicaţii americane după ce a prezentat ArcaBoard, o placă care poate levita în mod stabil deasupra solului şi care a intrat în producţie anul trecut, vânzându-se cu preţul de 14.900 de dolari bucata.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri