Jurnalul.ro Ştiri Politică Arhiva SIPA va fi desecretizată prin Hotărâre de Guvern

Arhiva SIPA va fi desecretizată prin Hotărâre de Guvern

Arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiţiei (SIPA) va fi desecretizată printr-o Hotărâre de Guvern, a anunţat ministrul Tudorel Toader. Fostul judecător constituţional consideră că arhi­va SIPA este „o pată pe obrazul justiției române” şi dă asigurări că vor fi respectate detaliile privind viaţa privată a magistraţilor şi secretele de stat.

După ce a făcut publică o listă a persoanelor care au accesat arhiva SIPA în perioada 2007-2013, ministrul Justiţiei a anunţat că următorul pas cu privire la arhivă este promovarea unei Hotărâri de Guvern pentru desecreti­zarea informaţiilor. „Arhiva SIPA – o pată pe obrazul justiției române! Pasul doi – promovăm o Hotărâre de Guvern pentru desecretizarea informațiilor, pasul trei – comisia își începe activitatea, respectând dispozițiile legale, distincțiile dintre viața privată, secretele de serviciu, respectiv secretele de stat!”, a scris Tudorel Toader, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Judecătorii, intimidaţi şi înfricoşaţi

Într-un interviu acordat RFI, judecătorul Cristi Dănileţ susţine că au existat magistrați care au fost șantajați cu d o c u ­mente din arhiva SIPA înainte de anul 2005, când serviciul acţiona din plin. „Ăsta era şi scopul. Altfel, nu găsesc care ar fi fost scopul adunării acestui tip de informaţii de către un serviciu secret subordonat direct ministrului Justiţiei. Cred că astfel de informaţii aveau un scop, şi anume de a intimida, de a înfricoşa, dacă vreţi, poate şi de a şantaja magistraţii, dar dacă acest lucru s-a întâmplat cu adevărat, el s-a întâmplat până în anul 2005”, a afirmat Danileț. Magistratul a propus, ieri, „trecerea în cărțile de istorie” a reformei Justiției din vremea ministrului Monica Macovei și a echipei ei, pentru că „au avut curajul să desființeze acest serviciu, să concedieze ofițerii și subofițerii de informații, să sigileze arhiva”. „Pasul patru trebuie să meargă în firescul lucru­rilor. Firescul lucrurilor va fi văzut prin pasul patru, spre finalizarea procedurilor”, a reacţionat ministrul Tudorel Toader.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri